sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

C.A.S. și interminabilele cozi

Casa de Asigurări de Sănătate (C.A.S.) Dolj se luptă în fiecare zi cu neterminata aglomerație. Peste 100 de doljeni au trecut, ieri, pragul C.A.S. Dolj pentru a-şi scoate adeverinţele de asigurat sau a-și ridica cardul de sănătate. Oamenii sunt nemulțumiți de lipsa personalului de la ghișee și de pașii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a-și rezolva problemele.

“Funcționează doar două case din patru, iar la unul dintre ghișee este un domn în vârstă, ce trebuie să iasă la pensie, care se mișcă cu încetinitorul, iar între ghișee este diferență de șase-șapte numere. Ăștia, de la Casa de Asigurări, au zis, de acum două luni, că cei care au deja cardurile să nu mai vină să își ia adeverințe, dar foarte mulți sunt veniți aici pentru că și acum fac scandal  deoarece  nu i-a anunțat nimeni. Acum, nici măcar cererile nu se mai iau după masă, acum te duci la ghișeu, ceri cererea, mai pierzi ceva timp, mai intră alții în fața ta, după care te duci peste alții și le explici că tu completași o cerere și că tu fuseși cu bonul nu știu cât și să te lase să-ți rezolzi treaba”, a spus Maria Butușel.

Încă de la primele ore ale dimineţii s-au format cozi. Bătrâni, copii sau studenți, toți sunt veniți pentru un document. Mai mult, aceștia se plâng că toată lumea îi plimbă dintr-o parte într-alta și nimeni nu le dă un răspuns concret.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Stau de dimineață la coadă. Am venit pentru cererea de ridicare a cardului. Sunt studentă și nu știu dacă sunt asigurată. M-au plimbat de la o cameră la alta. Mi-au zis că trebuie doar să depun cererea la ghișeu, iar acum trebuie să revin peste o săptămână pentru o adeverință”, a spus Violeta D.

Se lasă cu leșinuri

În toată agitația, oamenilor li s-a făcut rău. Cu nervii întinși la maxim, oamenii uită să mai fie solidari și nu cedează locul din față unei femei gata să leșine.

“Era să leșine o femeie căreia i se făcu rău, au vrut să o lase în față, dar alții au început să strige că ei stau de azi diminieață și nu au lăsat-o să intre în față”, a mai spus Violeta D.

 

Astfel de scene se petrec aproape tot timpul la sediul C.A.S. Dolj,  dar nimeni nu a găsit încă soluția pentru a evita acest haos.

Politica