vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

„Nu crede în vise false, spune NU traficanţilor!”

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) – Centrul Regional Craiova şi Fundaţia World Vision – Biroul Zonal Dolj lansează campania regională de informare şi conştientizare a fenomenului traficului de persoane, intitulată „Nu crede în vise false, spune NU traficanţilor!” .

Campania se va derula în perioada iunie – noiembrie şi va avea ca scop prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării sexuale şi a pornografiei infantile, precum şi riscurile la care sunt expuşi copiii şi adolescenţii.

Grupul ţintă este format, în principal, din elevi din învăţământul preuniversitar (cu vârste cuprinse între 12-18 ani) din jud. Dolj, Mehedinţi, Gorj şi Olt, iar în secundar, este format atât de reprezentanţi ai autorităţilor cu responsabilităţi în domeniu, cât şi de părinţi şi cadre didactice. În judeţul Dolj, campania se va desfăşura în cele 13 comunităţi partenere World Vision: Argetoaia, Cernăteşti, Scaeşti, Breasta, Coţofenii din Dos, Predeşti, Sopot, Carpen, Bucovăţ, Vârvorul de Jos, Brabova, Braloştiţa, Pleşoi, precum şi în alte comunităţi rurale si oraşul Craiova.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ultimii ani în România numărul victimelor traficului de persoane identificate a scăzut, astfel în 2014 au fost identificate 757 de victime, cu 139 victime mai puţin decât anul anterior şi cu 397 mai puţine faţă de 2010.

Politica