vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Femeile care vor să apeleze la fertilizare o mai pot face într-un singur spital din ţară

Românii care vor să apeleze la programul de fertilizare finanţat de Ministerul Sănătăţii mai au la dispoziţie un singur spital de stat unde se pot înscrie, în Bucureşti. Spitalul din Cluj a pierdut finanţarea pentru că angajaţii unităţii medicale au uitat actele de înscriere în program într-un sertar.

„Ăsta a fost dosarul, au venit, au solicitat, astea i s-au pus la dispoziție, nu a mai venit nimeni după să întrebe: unde sunt hârtiile, care sunt?”, a declarat Monica Costin, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Cluj.

Data de 30 aprilie era termenul limită la care dosarul trebuia să fie trimis către Ministerul Sănătăţii. Însă, cum nimeni nu a fost desemnat pentru a trimite dosarul mai departe, la Bucureşti, actele au fost uitate pe un birou.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Toată documentația s-a făcut la începutul lunii aprilie, a fost predată conducerii spitalului pentru a o completa cu acte care nu țineau de serviciul nostru”, a declarat prof. dr. Florin Stamatian, șeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie. 

„Am sunat la minister să întreb de ce am fost excluși, de ce nu apărem pe listă și mi s-a răspuns sec: Pentru că nu ați cerut!”, adaugă el.

Și după ce și-au pasat responsabilitatea trimiterii dosarului, angajații de la Cluj nu vor putea găsi nici vinovatul, pentru că nu există o procedură internă pentru astfel de cazuri. Din tot acest eșec birocratic au de suferit familiile care vor fi nevoite să se înscrie pe listele singurului spital de stat din ţară rămas în program, Panait Sârbu din Bucureşti. Aici, o procedură de fertilizare în vitro costă 2.500 de euro, din care 1.600 sunt decontaţi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

„Sunt unele cupluri care nu își permit și e destul de trist pentru că dacă nu ai bani să nu poți să oferi viață”, a declarat Daniela Alcuz, pacientă.

Alte nouă clinici private din ţară, din Sângeorgiu de Mureş, Sibiu, Timişoara, Târgovişte şi Bucureşti, au reuşit să se înscrie în program. Însă aici o intervenţie ajunge şi la 5.000 de euro. În 2013, 100 de familii din Ardeal au beneficiat de programul de la spitalul din Cluj. Anul acesta se estimează că un număr de 300 de cupluri din România vor beneficia de acest sprijin financiar.

Sursă:digi24.ro

Politica