Absolvent al Facultăţii de Chimie din Iaşi , Dan Vană este unul dintre importanţii compozitori şi interpreţi de muzică folk din România. Cine a avut prilejul să ajungă în zilele caniculare ale lunii august la “Tabăra Folk" de la Calafat , sigur i-a ascultat cel puţin o dată vocea caldă, o voce care te linişteşte şi te transpune într-o lume a bunătăţii. Pe Dan Vană îl găsim mereu ocupat cu noi proiecte, noi melodii, cu noi copii pe care îi introduce în tainele muzicii de calitate. Zilele trecute l-am găsit în incinta Casei de Cultură din Calafat şi a fost de acord să ne acorde un interviu. Ce a ieşit, o să vedeţi mai jos!
Reporter (Rep): Când v-aţi îndrăgostit de folk?
Dan Vană (D.V.): Cred că eram în şcoala generală, şi am ascultat un single scos de Mircea Vintilă. Îmi amintesc, erau nişte discuri mici de vinil produse de Electrecord. Cântecul se chema ,,Bade Ioane’’, pe versurile poetului Tudor Arghezi. Mi-a plăcut mesajul direct, simplu şi pentru că îmi plăcea de-atunci poezia, contactul cu muzica folk a fost direct şi iremediabil. Aş putea estima, deşi îmi este foarte greu, undeva prin clasa a şasea , a şaptea.
Rep: Unde a fost prima apariţie pe scenă?
D.V.: Prima apariţie serioasă pe scenă, să zic debutul meu artistic, a avut loc la Festivalul Studenţesc de la Ploieşti, în anul 1984, ,,Armonii de Primăvară”. Acolo am obţinut şi trei importante premii şi, imediat după aceea, Festivalul ,,Rock, Folk, Jazz”, la Craiova , în Sala Polivalentă, cea veche, care a ars. Un festival foarte important, care din păcate nu se mai ţine acum. La ambele festivaluri-concurs, eu am reprezentat Centrul Universitar Iaşi.
Rep: Aţi avut mentori?
D.V.: Nu, n-am avut mentori! Am avut doar autori preferaţi , ca şi în poezie. Am poezii preferate, mai puţin poeţi preferaţi, deşi, am mai spus-o, aproape de sufletul meu este George Topîrceanu. La fel se-ntâmplă şi cu muzica.
Rep: Ce reprezintă folk-ul pentru dvs.?
D.V.: În primul rând reprezintă o mare pasiune, iar în al doilea rând reprezintă un domeniu de preocupare, realizând o emisiune folk de aproape 20 de ani, la Radio ,,Oltenia-Craiova”, ocupându-mă cu promovarea acestui gen muzical, organizând evenimente de gen, folk-ul a devenit, pe lângă pasiune, şi o “ocupaţie”.
Rep: Sunteţi cel care a înfiinţat grupul vocal ,,Amadeus”, mai sunt tinerii interesaţi de acest gen de muzică?
D.V.: Grupul Vocal ,,Amadeus” este o altă poveste şi un alt proiect. Acesta era un grup de copii, care cântau muzică pentru copii, din manualele şcolare, din cărţi , din cântece compuse de diferiţi comozitori, de la clasici la moderni, şi cântece compuse de mine în special pentru ei. Nu era neapărat un grup de muzică folk, ci un grup care cânta muzică pentru copii, din diferite genuri. Sigur că pasiunea copiilor pentru muzică e permanentă, şi … mai este un adevăr: ,,Toţi copiii sunt talentaţi” . La fel este şi-n Calafat, sunt foarte mulţi copii care doresc să cânte, dar au nevoie de mult sprijin din partea comunităţii, din partea familiei şi a profesorilor. Părerea mea este că muzica nu se mai face serios în şcoală. Deşi mai toţi tinerii doresc să devină solişti de muzică uşoară, cu teoria muzicală stăm foarte prost. Şi educaţia muzicală în şcoli se face puţin, şi zic eu nu la nivelul la care trebuie!
Rep: De ce credeţi că muzica folk nu este atât de mediatizată , faţă de celelalte genuri? D.V.: Nu ştiu. Cred că radiouriile pe care le luăm noi în calcul când facem statistici sunt radiourile de tip comercial, care au un anumit grup ţintă, au contracte cu casele de producţie muzicală, iar acestea la rândul lor au o politică de management foarte precisă, urmărind doar să-şi vândă producţia. Ei au ajuns la concluzia că folk-ul nu se vinde, deşi realitatea pieţei muzicale e împotriva acestei afirmaţii. Şi pot aici să dau exemple de albume, care au fost vândute într-un număr record: Mircea Rusu, Ducu Bertzi , Mircea Baniciu ş.a.m.d. Dacă analizăm câte emisiuni de radio sunt în România , care promovează folk-ul, am putea ajunge la concluzia că sunt multe şi că, dimpotrivă, folkul este promovat. Întradevăr noi spunem că nu e destul, dar făcând o comparaţie cu muzica clasică, vedem că aceasta este mult mai puţin promovată decât muzică folk. Cred că ţine doar de politica de management a radioului respectiv, şi nu în ultimul rând şi de cultura şi preferinţele producătorului muzical, a celui care face emisiunea. Aşa că la întrebarea de ce nu este promovată muzică folk, răspund : ,,Nu ştiu!” .
Rep: Trebuia să apăreţi alături de membrii Cenaclului ,,Flacăra”, ce s-a întâmplat?
D.V.: Eram student la Facultatea de Chimie din Iaşi . Câştigasem câteva premii importante şi am primit o recomandare de la Doru Octavian Dumitru, care era bun prieten cu poetul Adrian Păunescu. Întâlnirea mea cu Doru Octavian Dumitru avusese loc la Festivalul ,,Mărul de aur “ de la Bistriţa. Îmi amintesc că trebuia să facem întâlnirea la Giurgiu , undeva prin iunie , în 1985. Venind în Iaşi să fac formalităţile, trebuia să am atestat de liber profesionist, şi aşteptând în antecamera primului secretar de la UTC, care ne elibera un fel de adeverinţă, am fost anunţat că Cenalul ,Flacăra “se desfiinţase pentru totdeauna”, prin decret prezidenţial. Aşa că întâlnirea mea cu Cenaclul n-a mai avut loc din motive… istorice. Asta este, a fost un fenomen! Toată lumea îşi dorea să ajungă să cânte acolo, la fel şi eu la vremea aceea, fiind student şi având timp să cânt, mi-aş fi dorit să când acolo unde cântau cei mai buni. Dar întâlnirea mea ulterioară, cu foştii membrii ai Cenaclului, cu poetul Adrian Păunescu, mi-a atenuat nemulţumirea pe care am avut-o atunci, dar a rămas doar pentru eşecul unui fenomen, care ulterior a dus la o scădere a nivelului cultural în România. Mă refer la anii 85-90 când au avut loc nişte reforme dramatice în viaţa culturală şi-n viaţa publică românească. Nu ştiu dacă acest incident de la Ploieşti , desfiinţarea Cenaclului Flacăra şi a Serbărilor ,,Scânteii Tineretului “ a contribuit cu ceva la situaţia de mai târziu. Asta a fost să fie, Cenaclul încheindu-şi activitatea astfel.
Rep: Sunteţi unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică folk, credeţi că viaţă v-a răsplătit?
D.V.: Viaţa cred că nu răsplăteşte pe nimeni! Tu trebuie să ai grijă să faci în aşa fel încât să răsplăteşti generozitatea pământului care te ţine. Dar cred că am primit destul de la viaţă, poate prea mult.
Rep.: Sunteţi poetul mărţişoarelor , iubirea de scris este o iubire a maturităţii , sau a copilăriei?
D.V.: Deocamdată sunt întradevăr poetul “mărţişoarelor”. Dragostea faţă de scris încă nu o am. Nu sunt genul de om care să stea toată ziua cu pixul în mâna şi să scrie. Cred că am o anumită inerţie în procesul de scriere, m-apuc cu greu să scriu, ideile vin destul de încet, şterg foarte mult , dar în momentul în care m-a prins proiectul nu mă las până nu termin ce am de scris. ,, Mărţişoarele" au apărut în volum târziu, eu scriindu-le cu mult timp în urmă. Am şi alte cărţi care sunt scrise şi care nu au apărut. Sper să apară alte şapte volume de versuri pentru copii, la fel ca şi ,,Mărţişoarele", poezii care sunt scrise de mult, dar care nu sunt adunate într-un volum. ,,Mărţişoare pentru copii, părinţi şi educatoare” este primul şi ultimul meu volum de versuri apărut. Am şi poezii, ca să zic aşa, ,,serioase”, deşi în opinia mea cel mai greu este să scrii pentru copii . Cred că încă nu pot să fiu numit un scriitor, pentru că nu m-am pus serios pe scris. Sper s-o fac!
Rep: Este un moment în carieră care v-a marcat?
D.V.: Cred c-a fost un element care m-a marcat… A fost întâlnirea mea cu scriitorul, animatorul şi liderul SF, Dan Merişca. Dan coordona activitatea culturală a Facultăţii de Chimie, aşa l-am cunoscut. În scurtă vreme am devenit prieteni şi el a fost mentorul meu în activităţile culturale studenţeşti. Cred că dacă nu-l întâlneam pe Dan Merişca şi nu participăm cu el la atât de multe întâmplări culturale, sigur viaţa mea ar fi fost alta. Cred că Dan Merişca a fost un om providenţial în viaţa mea.
Rep.: Din 1996 organizaţi ,,Tabăra Folk" de la Calafat, ce ne puteţi spune despre aceasta?
D.V.: Pot să spun că este omagiul meu adus lui Dan Merişca. El a plecat din păcate să facă SF undeva în alte galaxii. Pentru că Dan Merişca organiza înainte de ‘89 ,,Taberele SF", unde se întâlneau toţi scriitorii SF de la acea vreme, se făceau planuri şi se puneau la cale strategii pentru revoluţionarea SF-ului românesc. Aşadar, pornind de la proiectul lui Dan Merişca cu ,,Tabăra SF", am realizat la Calafat , ,,Tabăra Folk” şi asta a fost modul meu de a-i multumi prin spaţiu şi timp lui Dan Merişca. ,,Tabăra Folk " a pornit ca o întâlnire a breslei, a celor care practicau şi iubeau folk-ul , fie ei artişti, cantautori, fie poeţi care scriau versuri pentru cântecele folkiştilor, critici muzicali, realizatori de emisiuni, organizatori de evenimente, producători, şi nu în ultimul rând fani, fără de care niciun gen artistic nu poate să existe. Aşa am gândit ,,Tabăra Folk” . În timp ea s-a dezvoltat, a devenit un eveniment important la care îşi doresc să participe toţi folkiştii. Şi pot să spun că ultimele nouă ediţii au fost exact aşa cum erau ,,Taberele SF” înainte. Participă tineri valoroşi din folkul românesc , “greii” folkului, care au făcut din această muzică un gen artistic de sine stătător, critici muzicali precum şi realizatori de emisiuni radio şi TV, fani, toţi întâlnindu-se la Calafat .
Rep: Credeţi c-ar trebui să se realizeze mai multe festivaluri de gen?
D.V.: Este foarte greu să organizezi acum un festival de orice gen în România. De folk… la un moment-dat făceam un inventar şi erau peste 32 de festivaluri-concurs, asta însemnând aproape 3 pe lună. Bineînţeles că nivelul lor era diferit. De la nivel local, judeţean, naţional, dar nu asta era problema. Problema este că 90% din ele , sunt la ediţii sub numărul 5. Festivaluri care să depăşească ediţia cu numărul 10 , la ora actuală se pot număra pe degetele de la o mâna. În afară de Festivalul ,, Om bun”, care din păcate anul acesta nu s-a ţinut, Festivalul ,,Poarta Sărutului” de la Târgu Jiu şi alte două-trei festivaluri-concurs, celelalte festivaluri apar şi mor haotic. Ideea este că numărul fetivalurilor nu cred că este important . Sigur că, un festival are importanţă pentru localitatea unde se face, pentru că măreşte oferta culturală pentru locuitorii acelei zone. Pentru ca un festival-concurs să capete importanţă naţională şi să se bucure de aprecierea unanimă a genului, trebuie ca el să reziste în timp. Şi experienţa ne arată că tradiţia nu are foarte mult noroc la noi.
Rep: De ce îi este frică lui Dan Vană?
D.V.: Nu mi-e frică decât că n-o să am suficient timp pentru toate proiectele. Timpul este cel mai spump material pe care îl avem. Îmi e frică de moarte ca oricărui om, dar şi mai frică de boală. Desigur că mă mai înspăimântă câteodată şi prostia umană pe care o vedem din ce în ce mai des pe toate ecranele.
Rep: Aveţi regrete?
D.V.: Cred că toţi oamenii au regrete, dar regrete majore nu am!
Rep: Dacă aţi da timpul înapoi , aţi vrea să schmbati ceva? Credeţi c-aţi reuşi?
D.V.: Dacă aş putea da timpul înapoi sigur că aş vrea să modific multe lucruri, dar nu aş modifica nimic esenţial, poate lucruri foarte mărunte, care ţin de culoare, dar nu ţin de esenţă. Mi-a plăcut tot ce am făcut şi nu regret nimic.
Rep: Ce le transmiteţi fanilor dvs. şi iubitorilor de muzică folk?
D.V.: Nu ştiu dacă am fani, dar sigur că sunt oameni care cunosc cântecele mele, şi probabil că sunt unii cărora le şi plac. Le transmit să fie sănătoşi, pentru că sănătatea e mai bună decât toate, să asculte şi să citească foarte multă poezie, poezie cântată, pentru că este un gen muzical absolut, un gen muzical care nu se va perima niciodată şi care în niciun caz nu poate să le tulbure o seară sau o dimineaţă liniştită, oriunde ar fi. Muzica folk bună, este “cea mai adevărată muzică”!
