vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Preşedintele PSD Severin , fan Liviu Dragnea

Preşedintele PSD Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu a declarat, luni, că partidul ar trebui să ia în discuţie situaţia lui Liviu Dragnea, după apel, decizia de condamnare la închisoare cu suspendare nefiind definitivă în cazul său. Totodată, Marius Screciu susţine că PSD are nevoie de experienţa lui Dragnea pentru a câştiga bătăliile politice care urmează.

,,Nu mi se pare corect ca zona politică şi de partizanat politic să fie tratată astfel de justiţie şi de procurori. Pentru a câştiga o bătălie politică foloseşti toate armele, evident cele admise de lege, iar în cazul domnului Dragnea, aşa cum spun mulţi comentatori, s-a exagerat şi din păcate, PSD şi dumnealui au de suferit. Sperăm ca la apel să fie achitat. Părerea mea este că poate rămâne în continuare preşedinte executiv al PSD întrucât avem nevoie de experienţa şi de expertiza sa. Avem multe bătălii politice de câştigat împreună”, a declarat Marius Screciu.

Marius Screciu este preşedinţe al Organizaţiei PSD Drobeta-Turnu Severin din anul 2009, a fost viceprimar al municipiului Drobeta- Turnu Severin, în prezent fiind consilier local în cadrul Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liviu Dragnea a anunţat că, luni, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al PSD, după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului din 2012. Decizia nu e definitivă, poate fi atacată în instanţă.

 

Politica