joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Program internațional educațional în România

Centrul Internațional Educațional Helen Doron English organizează, în perioada 29 iunie – 7 august 2015, “Școala de Vară”, cu activități exclusiv în limba engleză pentru copii de 4-12 ani.

Cursurile dedicate celor mici sunt configurate astfel încât să respecte revoluționara metodă didactică pentru învățarea limbii engleze, care a fost inventată și implementată cu succes, peste tot în lume, de celebrul profesor britanic Helen Doron.  În timpul verii au loc cursuri pentru îmbunătățirea limbii engleze vorbite prin activități de divertisment, dar și cursuri intensive, destinate recuperării sau avansării în studiul englezei pentru copiii care deja învață această limbă la şcoală .Activităţile includ teatru, muzică, dans, creaţie şi multe altele, bineînţeles în limba engleză.

“Metoda de învățare a limbii engleze Helen Doron implică adaptarea cursurilor în funcție de categoria de vârstă și de nivelul de cunoaștere, iar toate cursurile din timpul anului și cele ale școlii de vară, sunt construite astfel încât să satisfacă aceste nevoie. Considerăm că învățarea limbii engleze este prioritară pentru educația copiilor din România, deoarece îi va ajuta să se adapteze mai ușor societății viitoare, bazate pe relații economice și sociale intercomunitare”, declară specialistul în educație Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Helen Doron English.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Cursurile de vară Helen Doron English

 

Holiday Fun with Flupe – (3-7 ani). Copiii învață și exersează limba engleză cu ajutorul episoadelor animate din Fun with Flupe, cu o mulțime de jocuri distractive, cântece și activități creative, toate în limba engleză.

I am the World – (4-9 ani). Copiii merg într-o călătorie imaginară în jurul lumii prin intermediul activităţilor creative, teatru, jocuri, dans și gătit, toate acestea în limba engleză.

English through Drama – (7-12 ani). Copiii învață și exersează engleza vorbită prin prezentarea unei povești clasice în stilul pantomime britanice, cu costume trăznite și umor spumos.

Get Ahead & Catch Up – (6-12 ani). Pentru copiii care învață deja engleza, acest program le menţine abilitățile de limbă la un nivel ridicat pe perioada vacanțelor. Recapitularea intensivă presupune utilizarea materialelor din mai multe programe Helen Doron English.

Paul Ward’s World – Book 4 – (10-12 ani). Paul Ward și prietenii săi îi conduc pe elevi printr-o serie de lecții de engleză. Copiii află detalii interesante despre aproape 20 de țări din toată lumea.

 

Cei interesați se pot înscrie pe website-ul www.helendoron.ro. Pentru mai multe informații, contactați organizatorii pe [email protected] sau la 0723949393.

Helen Doron English este o instituție internațională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume  vorbesc astăzi engleza datorită Helen Doron English.

 

Foto: simbol

 

Politica