vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Nemulțumirile asistenților medicali strigate în stradă

 

 

Astăzi, de Ziua Asistentului Medical, în jur de 100 de membri ai Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor şi ai Federaţiei Sindicale ‘Hipocrat” din România au pichetat  de la ora 12,00, sediul Ministerului Sănătăţii din Capitală, solicitând acordarea sporurilor la salariul de încadrare actual. Ei sunt nemulţumiţi de salariile foarte mici şi spun că după 40 de ani de muncă au salarii care nu depăşesc 1.500 de lei. Protestatarii au strigat mesaje precum „Faceţi din Sănătate o prioritate!” şi au avut  pancarte pe care erau inscripţionate texte cum ar fi: „Suntem europeni!”, „Modificaţi Legea 62/2011″ sau „Vrem management performant!”.

Pe lângă protestul pentru drepturile salariale, a fost susținută în stradă, chiar în fața sediului ministerului sănătății, și o conferință cu tema  „SOS – Salvaţi Oamenii din Sănătate!”

 „La acţiunea de pichetare de astăzi (marţi, n.r.) participă aproximativ o sută de angajaţi din Sănătate, atât din Bucureşti, cât şi din ţară. Am ieşit în stradă pentru a cere autorităţilor acordarea sporurilor la salariul de încadrare actual, acordarea de tichete de masă pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, dar şi elaborarea unei noi legi a salarizării, cu o ierarhizare salarială în concordanţă cu salariul minim pe economie. Nu în ultimul rând, dorim să se efectueze plata gărzilor pentru medici la salariul de încadrare actual, dar şi o salarizare corespunzătoare a personalului din centrele de transfuzie sanguină”, a declarat Silvia Spiridon, preşedintele executiv al Federaţiei Sindicale ‘Hipocrat”, arată Jurnalul Bucureștiului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministrul sănătăţii, dr. Nicolae Bănicioiu a spus că ministerul se află în mai multe discuții cu toate sindicatele, iar toate cerințele vor fi analizate. Acesta a mai spus că este alături de cadrele medicale și că o parte din nedretăți au fost corectate, iar anul acesta se vor încerca  finalizarea corecturilor.

„Vor creşteri salariale, au şanse şi anul acest aţi văzut că anul trecut au beneficiat de creşteri salariale. Salariile sunt foarte mici, vă daţi seama că nu contest şi am afirmat-o întotdeauna problema este că avem un acord pe care noi l-am moştenit, nu l-am semnat eu şi nici guvernul din care fac parte, încercăm cele mai bune şi cele mai rapide soluţii pentru că aici este vorba de momentul în care se găsesc aceste soluţii. Ştiţi de creşterea salarială din ianuarie. A fost un prim pas dar nu suficient. A fost un pas cu medicii rezidenţi, a fost al doilea pas cu mărirea din ianuarie, continuăm”, a declarat Bănicioiu.

În ceea ce pivește şansele de creștere a salariilor personalului medical în acest an, ministrul sănătății a spus că încă se fac calcule, dar totul depinde cum vor evolua lucrurile în următoarea perioadă.

 ,,Se fac calcule. Vom vedea la ce ne aşteptăm pentru următoarele şase luni. Este adevărat că ritmul în care se angajează nu o să poată să acopere deficitul decât în câţiva ani, în trei-patru ani se ani se va acoperi întregul deficit dacă ritmul de angajare rămâne ca şi până acum ca şi în cele opt luni. Vorbim de un deficit de medici şi asistenţi de peste 30.000 de persoane. Vorbim de aproape 5.000 de persoane angajate în ultimele şase luni”, a spus Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătății.

„Cardul de sănătate, prinicipala formă de a opri frauda din sistemul sanitar”

În ceea ce privește cardul național de sănătate, Bănicioiu a spus că acesta reprezintă principala formă de a stopa frauda din sistemul sanitar, și că la momentul actual nu există probleme în sistem în ceea ce constă funcționarea cardului.

,,Acest card trebuie introdus odată şi odată în România. Este principala formă de a opri frauda şi scurgerile din sistemul sanitar. România trebuie să ajungă la nivelul ţărilor europene. Nu este o chestiune politică, nu este asumată politic, nu este vreun merit al meu, nici măcar al echipei ministeriale. Vorbim de cea mai de amploare acţiune, proiect al României după 1989, vorbim de 14 milioane de asiguraţi. În acest moment situaţia este foarte bună. CNAS a comunicat că au început să crească cazurile de validare a serviciilor medicale pe bază de card. Sunt undeva spre 75% ceea ce este esenţial şi confirmă faptul că nu sunt probleme de sistem. Problemele de natură tehnică nu mai sunt semnalate în momentul de faţă”, a mai spus ministrul sănătății.

Protestele celor două federaţii sindicale nu se opresc aici, acestea vor mai picheta sediul Ministerului Sănătăţii şi pe data de 15 mai a.c., între orele 12.00-14.00.

 

 

Politica