Istoria ”Centralului” devenit – din toamna lui 1996 – ”Ion Oblemenco” începe practic la data de 14 iunie 1964 când, pe Stadionul ”Tineretului” (neîncăpător pentru miile de fani veniți să fie martorii LEGENDEI – UNIVERSITATEA CRAIOVA), Știința Craiova a învins cu 3-0 pe Metalul Târgoviște și a promovat în Divizia A, prima ligă a fotbalului românesc.
Tot pe ”Tineretului”, din nou neîncăpător, a și debutat Știința Craiova, în data de 30 august 1964, în Divizia A: 0–4 cu Steaua. Autoritățile vremii au înțeles că este imperios necesar a se construi un nou stadion care să satisfacă interesul suporterilor craioveni și olteni. Astfel după 3 ani de zile avea să apară LEGENDARA ARENĂ a CRAIOVEI – botezată, la inaugurare, ”Central”, iar după octombrie 1996 – ”Ion Oblemenco”.
Primul joc disputat pe ”Central” a fost (ce premoniție!) un meci internațional între selecționatele de tineret ale României și Poloniei (cu 4 jucători din garnitura Științei) la data 29 octombrie 1967.
Startul pe ”Central” cu C.S. Universitatea Craiova
După 1966 Știința Craiova a devenit C.S. Universitatea Craiova astfel că debutul pe ”Central” al LEGENDEI a fost, la data de 05 noiembrie 1967, un meci din cea de-a XI-a etapă din campionat: C.S. Universitatea Craiova – ASA Târgu-Mureș 4-0 (1-0) – cu Nelu Oblemenco în teren.
Din 5 noiembrie 1967 a început practic istoria LEGENDEI – UNIVERSITATEA CRAIOVA, legendă care include ”ombilical” și stadionul. Istoria reține nenumărate momente unice, pagini de istorie pentru sportul românesc și pentru Municipiul Craiova.
Inaugurarea arenei cu un meci internațional a fost de bun augur pentru că Stadionul ”Central” avea să devină un reper pe harta fotbalului european.
”Centralul” din Bănie a fost gazdă pentru campioni mondiali și europeni. Pe gazonul ”Centralului” au fost, alături de LEGENDELE UNIVERSITĂȚII CRAIOVA, fotbaliști de talie mondială: Giancarlo Antognoni, Lothar Matthaus, Carsten Nielsen, Paul Breitner, Karl Heinz Rummenigge, Alessandro Altobelli, Giuseppe Baresi, Giuseppe Bergomi, Gabriele Oriali, Herbert Prohaska, Daniel Alberto Passarella, Daniel Bertoni, Francesco Grazziani, Daniele Massaro, Raymond Domenech, Marius Tresor, Jean-Amadou Tigana, Alain Giresse, Antoine Martinez, Bernard Lacombe, Andreas Brehme, Hans-Peter Briegel, Hans Bongartz, Klaus Augenthaler, Dieter Hoenes, Stavros Papadopoulos, Tasos Mitropoulos, Nikos Anastopoulos, Manuel Bento, Han Sheu, Manuel Tamagnini ”Nene”, Fernando Chalana, Miranda Diamantino, Zoran Filipovic, Glenn Stromberg, Jean Luc Ettori, Manuel Amoros, Nenad Stojkovic, Bernard Genghini, Daniel Bravo, Bruno Bellone, Luis Fernandez, Dominique Rocheteau, Zoran și Zlatko Vujovic, Bazdarevic, Oleg Blokhin, Oleksandr Zavarov, Igor Belanov, Carlos Carvalhal, Joao Fonseca, etc., la care putem adaugă și câteva nume celebre de antrenori oaspeți ai Băniei: Udo Lattek, Giancarlo De Sisti, Aime Jaquet, Sven-Goran Eriksson.
O scurtă înșiruire a echipelor, din plan internațional, care au jucat pe gazonul din Bănie – A.C. Fiorentina, Standard Liege, Leeds United, Borussia Monchengladbach, Internazionale Milano, Olympiacos Pireu, Bayern Munchen, Girondins Bordeaux, 1 F.C. Kaiserslautern, Benfica Lisabona, Hajduk Split, Real Betis Sevilla, F.K. Zelezniciar Sarajevo – dă aura de strălucire a Arenei de fotbal din Bănie, o arenă sportivă care a găzduit momente unice, irepetabile și inegalabile.
Toate aceste momente magice s-au petrecut până în 1990, până a trece la profesionism și profesionalism (ce cuvinte mărețe).
După 1990 am mai avut de consemnat alte câteva evenimente notabile:
– 30 noiembrie 2002 – primul meci în nocturnă: ”U” Craiova – Ceahlăul;
– 06 iunie 2003 – record de asistență la un antrenament al echipei naționale – peste 15.000 de spectatori în tribune;
– 01 septembrie 2002 – ”U” Craiova – Steaua, peste 45.000 de spectatori în tribune și alți 15.000 de fani în afara stadionului;
– 19 mai 2004 retragerea lui Gică Popescu;
– 04 decembrie 2014 – CSU Craiova – Steaua 0-1.
Meciul din sferturile de finală ale ”Cupei României” este consemnat ca fiind ultimul mare meci de pe Legendara Arenă a fotbalului craiovean.
Clipe de neuitat pe ”Central” și ”Ion Oblmenco” !
Primul mare ”bal” a fost în startul sezonului 1973-1974 când alb-albaștrii au întâlnit în primul tur al Cupei UEFA formația italiană A.C. Fiorentina. Stadion arhiplin la un meci de gală în Europa, o imagine care a devenit o constantă în sezonul la finalul căruia Universitatea Craiova avea să câștige Primul Titlu Național.
Era practic startul unei Epopei în fotbalul european – Universitatea Craiova devenind pentru mai bine de 20 de ani (o singură sincopă în sezonul 1976-1977, în 1988-1989 echipa evoluând în Cupa Balcanică) o echipă prezentă în cele 3 competiții intercluburi europene.
Au urmat meciuri memorabile: cu Leeds, Monchengladbach, Inter, Olympiacos Pireu, Bayern Munchen, A.C. Fiorentina (din nou), Girondins Bordeaux, Kaiserslautern, Benfica, A.S. Monaco, Dinamo Kiev, Galatasaray,etc., meciuri care nu veneau decât să dubleze incredibilul atașament de care au dat dovadă cei care au susținut ”Campioana Unei Mari Iubiri” a lui Ion Oblemenco și ”Craiova Maxima” lui Ilie Balaci.
”Centralul” din Bănie a rămas în mintea celor care i-au călcat măcar odată ”pragul” ca fiind o arenă a pasiunii, iubirii necondiționate, dragostei totale pentru cei care miercurea-duminica, timp de 2 ore scriau pagini de ”aur” în istoria Craiovei și în istoria sportului românesc.
”Centralul” a fost locul în care la stemă Ostrovschi (cel care conducea galeria) acompaniat de Taraful din Ostroveni dădea tonul spectacolului din tribune. Un spectacol care garnisea reprezentațiile magnifice de pe dreptunghiul verde.
Dincolo de meciurile internaționale, în întrecerile interne meciurile Universității Craiova s-au jucat, de cele mai multe ori, cu casa ”închisă”. Cel puțin derby-urile de tradiție cu Rapid, Steaua și Dinamo adunau pe ”Central” peste 40.000 de fani.
Dincolo de ceea ce s-a tot consemnat rămân în amintirea fanilor câteva jocuri emblematice care au reunit peste 55.000 de fani, în tribune și în afară:
– Universitatea Craiova – Girondins Bordeaux 2–0 (08 decembrie 1982) la finalul căreia toți suporterii din tribune au aruncat, de bucurie, cu căciulile în aer;
– Universitatea Craiova – 1.F.C. Kaiserslautern 1–0 (16 martie 1983) în urma căreia alb-albaștrii au obținut, în fața a 55.000 de spectatori, calificarea în semifinalele Cupe UEFA.
– Universitatea Craiova – Dinamo 3–0 (01 aprilie 1984) când suporterii au stat inclusiv în interiorul stadionului pe gazonul de lângă gardul de protecție și s-au estimat că au fost circa 60.000 de spectatori;
– Universitatea Craiova – Steaua 5–2 (16 iunie 1985) – una dintre cele mai spectaculoase demonstrații de fotbal (cu 10 luni și jumătate înainte ca Steaua să câștige Cupa Campionilor Europeni, într-o ediție de campionat în care alb-albaștrii au marcat 6 dintre cele 24 de goluri primite de steliști);
– Universitatea Craiova – Dinamo 1–0 (05 noiembrie 1989) – cu 50.000 de suporteri în spate, Gigi Ciurea a marcat un gol ”nefiresc”;
– Universitatea Craiova – Steaua 2-0 (18 aprilie 1990)
– Universitatea Craiova – Dinamo 1-0 (19 octombrie 1990), tot Gigi Ciurea;
– Universitatea Craiova – Steaua 3–1 (01 septembrie 2002), peste 45.000 de spectatori în tribune și alți 15.000 de fani în afara stadionului;
– partida old-boys Universitatea Craiova – Rapid (20 aprilie 2003) – meci care a ținut să marcheze împlinirea a 20 de ani de la semifinala Cupei UEFA cu Benfica;
– și ultimele 2 mari reprezentații de fotbal, în 22 martie și 08 aprilie 2009, 4-1 cu CFR Cluj și 2-0 cu Dinamo.
Toate aceste momente magice au fost scrise de OAMENI și SPORTIVI ADEVĂRAȚI. Generații și generații de fotbaliști care au făcut ca noi, craiovenii, să fibrăm intens la acest joc ”absurd” în care 22 de indivizi aleargă după o ”bășică”.
Final de poveste – supărător, dar dătător de speranțe !
Finalul unei istorii de 47 de ani (vârsta stadionului) s-a petrecut într-o zi de joi, 04 decembrie 2014 cu o atmosferă de zile mari cum doar fanii Craiovei pot crea (cu o echipă cu denumirea CSU Craiova), însă ”cavalerul în negru”, acest Brad Pitt(ic) al arbitrajului românesc, i-a frustrat pe fani și a stricat sărbătoarea de final de pe bătrânul stadion al Craiovei.
Demolarea și construcția unui nou stadion sunt imperios necesare pentru că, din păcate, arena este depășită din toate punctele de vedere și nu oferă condițiile normale pentru găzduirea unor competiții sportive conform standardelor secolului XXI.
Singura îngrijorare provine din experiența refacerii Sălii Polivalente care a durat ”doar” 18 ani, iar Craiova nu poate fi privată atâta timp de o arenă de fotbal modernă.
Fani sunt, iubire pentru fotbal există, spiritul Craiovei Fotbalistice este ETERN.
Așteptăm noul stadion și o echipă demnă de cerințele fotbalului profesionist care să reînvie spectacolul pe ”Ion Oblemenco”.
P.S. Poveștile adevărate s-au trăit acolo în ovalul de beton, iar relatările care apar și vor apărea în aceste sunt pentru unii o simplă punere cap la cap a unor cronici ale vremii, în timp ce pentru alții reprezintă acel ”miracol” pe care l-au trăit, în special, pe ”Central” când fotbalul era ”artă”, nu talcioc.
P.S.' Evitând să dau nume din generațiile alb-albaștrilor nu putem omite unul dintre cei care au ”desenat” pe gazon, iar ulterior au ”desenat” gazonul. Este vorba de Constantin ”Titi” Bîtlan – supranumit în ultimii 40 de ani și ”Tatăl gazonului” !
P.S.'' Orice echipă ar juca, orice stadion s-ar construi, CRAIOVA FOTBALISTICĂ sperăm că va fi animată de dictonul:
”CRAIOVA – UN STRIGĂT, O LACRIMĂ, UN SURÂS DE FERICIRE !”
