vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Edi Iordănescu, pragmatic în faţa Botoşanului

Pandurii este foarte aproape de salvarea de la retrogradare după victoria cu FC Braşov, însă pentru mai multă linişte pe final de sezon, tehnicianul gorjenilor speră la un succes şi la Botoşani

Mai sunt doar trei etape până când se va trage cortina în prima ligă românească, iar cele şase echipe care vor cădea în liga secundă se vor cunoaşte. Cu rezultate oscilante în acest retur şi o fluctuaţie nefavorabilă în joc, Pandurii Târgu Jiu a fost de mai multe ori aproape de zona periculoasă a clasamentului şi a simţit “mirosul” diviziei a doua. În acest moment însă se pare că gruparea gorjeană şi-a asigurat menţinerea în prima ligă, dar nu a făcut-o încă matematic. Trupa lui Iordănescu se clasează cu cinci puncte peste Rapid Bucureşti, echipa care stă acum pe prima poziţie retrogradabilă. Până la finalul sezonului, în joc mai sunt puse nouă puncte, ceea ce păstrează teoretic şansele pandurilor de a retrograda, chiar dacă acestea sunt destul de mici. Pandurii este avantajată într-un fel de programul următoarelor trei etape, atât cel personal, cât şi al contracandidatelor. În runda din weekend, gorjenii vor da piept, în deplasare, cu FC Botoşani, urmând ca peste o etapă să primească vizita lui CSMS Iaşi, formaţie deja salvată, iar în ultimul joc al stagiunii să se deplaseze la Rapid Bucureşti. Dacă gorjenii vor izbuti o victorie la Botoşani, în jocul de vineri, iar adversarele de la bătălia pentru supravieţuire vor păşi greşit, aceştia vor obţine şi salvarea matematică. Succesul împotriva grupării moldave rămâne totuşi o misiune dificilă, mai ales că Botoşani trage pentru o prezenţă în Europa League şi are nevoie de toate punctele în acest final. Tehnicianul gorjenilor, Edi Iordănescu, a declarat că este conştient de valoarea echipei din Botoşani, cu precădere atunci când joacă “acasă”, dar speră la un rezultat pozitiv, care să îi facă mai siguri de îndeplinirea obiectivului: salvarea de la retrogradare şi acumularea unui minim de 40 de puncte. "De ieri (luni, n.r.) noi am început pregătirea următorului joc, de la Botoşani, un joc în care vom întâlni un adversar în lupta pentru cupele europene, deja şi-au manifestat în mod public acest obiectiv al lor. Ei vin după o înfrângere la scor la CFR Cluj (0-4), dar eu am văzut jocul şi pot spune că nu aceea este valoarea echipei. Au demonstrat în mai multe rânduri că la jocurile de acasă au altă forţă spre deosebire de jocurile în deplasare. Suntem pregătiţi să întâmpinăm un adversar motivat, care vine şi după un duş rece şi cu siguranţă că nu vom avea un joc uşor, însă trebuie să ne întoarcem de acolo cu punct sau puncte, ca să putem să ne îndeplinim obiectivul, adică să facem minim 40 de puncte", a declarat Edi Iordănescu, în cadrul unei conferinţe de presă. Un meci extrem de important va urma pentru trupa din Târgu Jiu pe 20 mai. Pandurii va disputa prima finală din istoria clubului, în Cupa Ligii, pe Arena Naţională, contra lui Steaua Bucureşti. Deşi există un obiectiv şi pentru această competiţie, fiul selecţionerului preferă să discute momentan despre scopul care primează: "Sigur că inevitabil ne gândim şi la finală (finala Cupei Ligii, cu Steaua, n.r.), dar obiectivul nostru principal rămâne acela de a salva echipa de la retrogradare, am mai făcut un pas important la ultimul joc cu FC Braşov şi în continuare mai avem de muncă. Ne uităm şi la rezultatele contracandidatelor, dar noi avem un target, un anumit punctaj pe care trebuie să îl facem ca să nu ajungem să stăm la mână altor rezultate. Rezultatele din ultima etapă au surprins puţin, însă dacă facem comparaţie cu situaţia noastră de săptămâna trecută, stăm mai bine, pentru că învingând Braşovul deja ne-am distanţat de încă o echipă. Ne-am recăpătat încrederea", a declarat Edi Iordănescu. Partida FC Botoşani — Pandurii Târgu Jiu, din etapa 32 a Ligii I, se va disputa vineri, 15 mai, începând cu ora 18,30, pe Stadionul Municipal din Botoşani.

 

Politica