vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Botez princiar la Monaco

Jacques și Gabriella, copiii gemeni ai Prințului Albert al II-lea de Monaco și ai soției sale, Charlene, au fost botezați duminică, înainte de a face prima baie de mulțime în brațele părinților lor, relatează AFP, citat de AGERPRES.

Ceremonia a avut loc la Catedrala catolică din micul principat, unde gemenii au primit și prima împărtășanie de la arhiepiscopul Bernard Barsi, îmbrăcat în veșminte albe marca Dior, mai arată sursa citată. Biserica a fost împodobită cu 6.000 de flori albe şi s-au tras 21 de salve de tun pentru fiecare copil.

Jacques, prinţul moştenitor, a avut nași din partea părinților prințului Albert: Christopher Le Vine Junior, fiul unui văr american al suveranului din partea mamei sale, Grace Kelly, și Diane de Polignac Nigra, vară din partea prințului Rainier, iar nașii Gabriellei sunt rude ale mamei ei, fosta înotătoare de origine sud-africană Charlene Wittstock. Este vorba de fratele acesteia Gareth Wittstock și de prietena lui apropiată Nerine Pienaar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După ceremonie, părinții au mers pe jos de la catedrală până la reședința oficială, situată în apropiere, oferind prima baie de mulțime bebelușilor, scrie AGERPRES, care mai arată că darul cetățenilor din Monaco pentru familia suverană va fi oferit într-un altă ceremonie, care va avea loc la 11 iulie și va coincide cu serbarea a zece ani de la urcarea pe tron a Prințului Albert al II-lea, care are acum 57 de ani.

Jacques Honore Rainier, moștenitor al tronului principatului, și sora sa geamănă Gabriella Therese Marie, numărul doi în ordinea succesiunii la tron, s-au născut la 10 decembrie 2014 și sunt primii copii ai cuplului princiar.

sursa foto: popsugar.com

Politica