vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

UPDATE: FC Universitatea Craiova, în liga a 4-a? Leul e la CSU…

Universitatea Craiova ar putea să revină în fotbal. Potrivit Asociației "Știința Suntem Noi", suporterii au ajuns la o înțelegere cu Adrian Mititelu, iar echipa ar urma să fie înscrisă în liga a 4-a

Anunțul a fost făcut pe Facebook:

“Asociatia Stiinta Suntem Noi a ajuns la o intelegere cu Adrian Mititelu, urmand ca FC Universitatea Craiova 1948 sa se inscrie in liga 4-a in sezonul competitional 2015-2016.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noua societate U. Craiova va face toate demersurile legale pentru inscrierea in campionatul organizat de AJF Dolj.

Luni ora 15:00 se va organiza o conferinta de presa pentru a se lamurii toate aspectele. Conferinta de presa va avea loc la sediul clubului din str. Sf. Dumitru nr.1. VOM REVENII…”


CSU Craiova a obținut la OSIM, la sfârșitul lunii aprilie, stema cu leul. Așa că, reprezentanții clubului au anunțat că echipa va avea leul pe tricouri, începând cu jocul contra celor de la CSMS Iași, de mâine, de la ora 17.00, de pe stadionul "Extensiv".

 “Răspundem solicitărilor suporterilor şi vom juca ambele meciuri de acasă cu stema cu leul, pe care o deţinem în mod legal. La meciurile din deplasare vom afişa stema clubului-mamă, cea în dungi, la care nu vom renunţa. Din vară, în urma unei consultări cu fanii, urmează să decidem ce stemă vom folosi constant. Am câştigat sigla şi o putem folosi fără probleme. Primul meci va fi mâine, cu Iaşiul”, a afirmat Felix Grigore, managerul CSU.

Antrenorul Sorin Cârţu s-a declarat încântat de această decizie, chiar dacă nu ştia nimic: “Este o surpriză că nici eu nu ştiam. De fapt, când am vorbit cu patronul îmi dăduse ceva de înţeles. E un lucru foarte bun.”

Conducerea CSU anunță suporterii că la ultimele două meciuri de pe teren propriu din acest sezon, cu CSMS Iași și CFR Cluj, alb-albaștrii vor purta stema cu leul imprimată pe tricouri. Totodată, la partidele din deplasare, din Giulești și de la Piatra Neamț, jucătorii Științei vor avea la piept  stema istorică a clubului.

 

OSIM a acordat CSU dreptul de utilizare a mărcii pe 23 aprilie 2015, data de expirare fiind 3 octombrie 2024.

 

Adrian Mititelu a declarat, pe Facebook, că cei de la CSU folosesc abuziv sigla:

“INGROZITI DE FOARTE POSIBILA REVENIRE A UNIVERSITATI CRAIOVA,IN COMPETITIE , ROTARU SI OLGUTA RECURG LA ARME NECONVENTIONALE…..IN DISPERAREA CARE I-A CUPRINS INCEARCA SA FOLOSEASCA IN MOD ABUZIV ,
SIGLA FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA, CREZAND CA ASA POT PACALI SUPORTERI U CRAIOVA..! OPINIA PUBLICA TREBUIE SA STIE CA ACEST DEMERS CONSTITUIE UN GRAV ABUZ CARE VA FII PLATIT PE MASURA…..voi revenii”

Suporterii Universității Craiova au reacționat virulent pe Facebook, acuzând CSU de furt.

Între timp, primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a anunțat, tot pe Facebook, faptul ca săptămâna viitoare va începe demolarea stadionului "Ion Oblemenco".

Politica