joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Salman Khan scapă de închisoare

Înalta Curte din orașul Mumbai a suspendat sentința dictată în cazul actorului Salman Khan, transmite BBC, citat de Europa FM.

După un proces care a durat mai bine de zece ani, Salman Khan, presupusul fost iubit al Iuliei Vântur, fusese condamnat de judecătorii Tribunalului din Mumbai la cinci ani de închisoare.

Salman Khan a fost găsit vinovat pentru moartea unui om al străzii, după ce în anul 2002 ar fi intrat cu maşina într-un supermarket, lovind cinci oameni, accident soldat în cele din urmă cu moartea unei persoane, informează ziarulring.ro. Actorul de 49 de ani a susţinut în permanenţă că nu el se afla la volan la momentul accidentului, ci şoferul acestuia. Judecătorul a spus că actorul se afla la volan în momentul producerii accidentului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Era beat și sub influența alcoolului. Toate acuzațiile aduse lui Salman Khan au fost dovedite”, a spus acesta, potrivit news.yahoo.com, citat de cancan.ro.

Iulia Vântur nu a vrut să vorbească mult despre condamnarea starului de la Bollywood.

“Îmi pare rău, dar nu vreau să comentez chestia asta… Da, am aflat și stiu că a fost eliberat pe cauțiune pentru două zile… deocamdată", a declarat Iulia Vântur pentru ziarulring.ro.

Salman Khan este unul dintre cei mai populari actori de la Bollywood. A jucat în peste 90 de filme de-a lungul unei cariere de 25 de ani.

Relația sa cu vedeta Pro Tv nu a fost confirmată, dar au fost văzuți în mai multe rânduri împreună, atât în România, cât și în țara natală a lui Khan, Iulia Vântur fiind invitată chiar la nunta surorii starului de la Bollywood. Iulia a susținut mereu că sunt doar prieteni.

Articolul precedent
Articolul următor

Politica