joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

3 (trei) argumente pentru care scrisoarea prin care este amenințată Elena Udrea este o făcătură

Citind scrisoarea trimisă de dl. Petre Argeșanu din penitenciarul de la Colibași către dna. Elena Udrea în arestul Poliției Capitalei, mă încearcă un sentiment de nostalgie! Iată că poveștile romantice nu au dispărut și chiar dacă am intrat de-a binelea în secolul XXI, oamenii mai găsesc puterea să-și scrie ca pe vremuri: cu cerneală pe hârtie, iar scrisoarea pusă în plic merge cu Poșta, după ce a fost timbrată așa cum se cuvine.

Mergând mai departe cu aprecierile, trebuie spus că scrisoarea este o făcătură și aducem mai jos cel puțin trei argumente:

Primul: comanda prin care un om cere să i se facă un rău altui om este de natură mafiotă. O astfel de comandă se execută sau nu, dar în niciuna din cele două variante acțiunea nu eșuează printr-o scrisoare galeșă trimisă de la presupusul făptuitor la presupusa victimă. Sau, după cum spune și înțelepciunea populară, pisica cu clopoței nu prinde șoareci.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Al doilea: infectarea cu virusul HIV folosind ace infectate anterior este puțin probabilă. Acţiunea nu se desfăşoară în grotele de sub Gara de Nord, ci în sistemul judiciar românesc. De altfel, virusul trăiește în aer liber doar câteva minute, aşa că scenariul cu acul infectat preluat de la „bolnavii de la Rahova” pentru a fi folosit în arestul poliției poate fi o imagine cu putere de sugestie doar în telenovele răsuflate. Nu mai vorbim despre faptul că de ceva timp, SIDA nu mai este o boală mortală, iar infectările în cazul înțepăturilor accidentale pot fi prevenite prin tratament medicamentos în primele 24 de ore de la producere.

Al treilea: din ce ştim, presupusul „infectonator” este locatar în penitenciarul Colibași. Printre altele, asta înseamnă că oricâtă libertate ar avea și chiar dacă ar dispune de relații mai mari decât ale lui Adrian Sârbu, el nu poate face o plimbare de la Colibași la București după pofta inimii. Cu atât mai puţin este probabil să-şi potrivească deplasarea la București cu una din zilele de instanță ale Elenei Udrea. În cel mai bun caz, omul poate da ture în curtea de la Colibași și privind spre cer, poate spera că și Elena privește spre același cer în același moment.

Iată deci, doar câteva motive pentru care ameninţările cu infectarea forțată cu HIV și adresate Elenei Udrea nu pot fi luate în serios.

Pe de altă parte, dacă citim cu atenție, scrisoarea pare să fie mai degrabă o scrisoare de amor. Sunt convins că deținutul de la Colibași are vise înflăcărate iar Elena Udrea este personajul central în acestea, după cum se vede chiar din conținutul scrisorii !

În chiar debutul scrisorii şi înainte de a se prezenta, expeditorul o previne pe Elena Udrea:

… ieu nu pot face rău la o persoană dragă și simpatizată de mine, ca femeie mă refer, nu la alceva …

Apoi continuă:

… fincă ieu sînt dur dar nu cu tine fincă pe tine ca femeie team simpatizat și fe simpatizez toata viața …

Tot el povestește Elenei cum a refuzat comanda și motivația pe care a dat-o:

… te rog nu te supăra pe mine fac tot ce vrei tu dar comanda asta nu te mai băga se se întîmple pentru că Elena ie întro problemă cu mine Mare de tot …

Și ca să fie clar și lipsit de echivoc, peste câteva rânduri precizează ce și cum i-a spus lui Sile:

… da Sile Elena pe înțelesu nostru ie a mea, da.

Spre finalul scrisorii, îi mai atrage încă o dată atenția Elenei Udrea:

… tu esti singura femeie de acolo de sus care team simpatizat și mia placut de tine ca femeie nu gîndi la alceva …

Altfel spus, dl. Petre o simpatizează sincer pe Elena Udrea și nu oricum, ci ca femeie. Formulările sale, deși greoaie, sunt edificatoare. În plus, dl Petre mai anunţă că este dispus la orice sacrificiu și pentru a fi bine înțeles, atrage atenția tuturor și mai ales lui Sile, că Elena este a lui.

Observăm aşadar că scrisoarea conține câteva din ingredientele unei povești de dragoste ajunse în faza mărturisirilor lui către ea. Nu știm câți ani mai are de ispăşit domnul Petre din pedeapsă, dar ţinând cont că doamna Elena nici măcar nu a fost trimisă în judecată, este posibil ca cei doi să nu se mai întâlnească în timp util. Din păcate …

Politica