joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

21 de școli gorjene au pomi fructiferi. Au fost sădiți chiar de elevi

O vorbă din bătrâni spune că într-o viață de om trebuie să sădești un pom, să clădești o casă și să faci un copil. Abia atunci, ti-ai îndeplinit rostul în viață.

Elevii din mai multe localități gorjene au început deja să ducă la îndeplinire cele trei cerințe. Au plantat pomi chiar în curțile școlilor în care învață.

Aceasta, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj care, în perioada 29-30 aprilie 2015, a derulat “activitățile de implementare  a măsurilor adiacente distribuţiei de mere în anul şcolar 2014-2015, conform Hotărârii Guvernului nr. 788/2014 privind stabilirea fructelor distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a limitei valorii zilnice/elev şi a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor şi a măsurilor adiacente distribuţiei de fructe, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2014-2015”, după cum au transmis reprezentanții instituției.

Policlinica Buna Vestire Craiova

21 de unități de învățământ din Gorj au participat la acțiunea inițată de Consiliul Județean, o acțiune bine primită de elevi, mai ales că pomii plantați sunt fructiferi.

“Astfel, Consiliul Județean Gorj a achiziționat 525 puieţi de pomi fructiferi – meri, soiuri de vară și toamnă, fiind distribuite câte  25 bucăți de material săditor (5 bucăți puieți- soiul Romus; 10 bucăți puieți- soiul Starkinson;10 bucăți puieți-soiul Golden Delicios)  împreună cu uneltele agricole  necesare plantării, pentru fiecare din următoarele unităţi şcolare: Şcoala Gimnazială Novaci, Şcoala Gimnazială Godineşti, Şcoala Gimnazială Samarineşti, Şcoala Gimnazială Leleşti, Şcoala Gimnazială Ciuperceni, Şcoala Gimnazială Aninoasa, Liceul Tehnologic Bustuchin, Şcoala Gimnazială Polovragi, Şcoala Gimnazială Ceauru, Şcoala Gimnazială Drăguţeşti, Şcoala Gimnazială Dăneşti, Şcoala Gimnazială Andreeşti, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Ţicleni, Şcoala Gimnazială Târgu-Logreşti, Şcoala Gimnazială Bălceşti, Şcoala Gimnazială Teleşti, Şcoala Gimnazială Alimpeşti, Şcoala Gimnazială Corobăi Dragoteşti, Liceul Roșia Jiu, Şcoala Gimnazială Ţînţăreni, Şcoala Gimnazială Cruşeţ.”- C.J. Gorj

Bucuria copiilor a fost reliefată de cadrele didactice care au coordonat  clasele de elevi participante la acțiune.

”Am primit de la Consiliul Județean Gorj  25 de puieți de măr, împreună cu uneltele  aferente și am reușit să facem o plantație chiar în curtea școlii. Mi se pare o investiție  extrem de necesară și inspirată, iar copiii au îmbrățișat această idee, cei care au participat  la plantare urmând să aibă grijă de pomi în continuare”, a precizat Cornel Șomâcu- directorul Școlii Gimnaziale din satul Ceauru- comuna Bălești.

”Împreună cu elevii ne-am angajat să creăm această livadă, s-o îngrijim și ei să  beneficieze de roadele ei. Copiii învață, cu această ocazie, cum să planteze un pom și  cum să-l ocrotească și consider că este un beneficiu pentru școală”, a afirmat directorul Școlii Gimnaziale din comuna Drăguțești, Dorina Stolojan.

Costurile totale  pentru  achiziţionarea pomilor fructiferi-meri  și a uneltelor necesare plantării, au fost de 12.752,25 de lei fără TVA, în această sumă fiind incluse și cheltuielile aferente transportului.

Politica