joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ciurel pune tunurile pe jurnaliştii ostili

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a dat în judecată mai mulţi jurnalişti gorjeni care au făcut dezvăluiri legate de activitatea sa. Potrivit Hotnews.ro, pe 11 martie 2015, Ciurel a deschis două procese, unul în care implică CE Oltenia ca parte împotriva televiziunii locale Tele3 şi publicaţiilor gorjene Gorj News şi Pandurul, iar al doilea în care este chiar el în calitate de reclamant faţă de jurnalistul Narcis Daju de la Gorj News. În primul dosar cere despăgubiri de 300.000 lei, iar în al doilea de 50.000 lei, mai arată sursa citată.

În cele două dosare se invocă prejudicierea imaginii Complexului Energetic Oltenia. Jurnaliştii chemaţi acum în instanţă au dezvăluit că Ciurel a semnat, la sfârşitul anului trecut, un contract păgubos de vânzare a cărbunelui cu o firmă de apartament din Constanţa, BVA Coal SRL. CE Oltenia a renunţat să participe la o licitaţie organizată de autorităţile din Serbia pentru achiziţia a două milioane de tone de lignit, la un preţ foarte bun. Afacerea cu Serbia fusese discutată chiar şi la nivel de miniştri. Cu toate acestea, CE Oltenia nu s-a înscris la licitaţie, invocând nişte motive total neserioase. În schimb, contractul bănos din Serbia a fost încheiat cu un consorţiu format din două firme sârbeşti şi un SRL constănţean înfiinţat cu trei săptămâni înainte de licitaţie. Partea cea mai stranie a poveştii e că după trei săptămâni de la licitaţie, CE Oltenia a încheiat contract de vânzare a 1,2 milioane de tone de lignit cu acel SRL, la un preţ de aproape trei ori mai mic decât ar fi obţinut la licitaţia din Serbia. Însă, şi mai grav este că acest preţ ar fi sub costurile din 2014. Pe 24 februarie, în cadrul unui seminar la Bucureşti pe teme energetice, cu două săptămâni înainte să fie deschise cele două procese, Laurenţiu Ciurel chiar a ameninţat că jurnaliştii care vor continua să scrie în termeni negativi despre contractul cu firma de apartament vor fi daţi în judecată. Ciurel mai spunea atunci că este un contract foarte bun cel cu SRL-ul din Constanţa.
Scrie Hotnews.ro

Sursa citată mai arată că, săptămâna trecută, Ciurel a recunoscut că este vorba de un contract păgubos, iar CEO l-ar putea rezilia.
În ceea ce îl priveşte pe jurnalistul Narcis Daju, acesta a publicat o anchetă serial despre acest contract. Tot el a dezvăluit că Dănuţ Volintiru, procuror şef- adjunct al secţiei de combatere a corupţiei din DNA, ar putea fi în conflict de interese din cauza unor contracte pe care le-a încheiat soţia sa, potrivit sursei citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Citând Gorj News, Hotnews.ro arată că biroul notarial al soţiei procurorului, Claudia Daniela Volintiru, ar fi autentificat un contract la Complexul Energetic Oltenia către CET Govora, contra unor taxe notariale de 570.840 lei. Acesta nu ar fi singurul contract de la CE Oltenia autentificat de Claudia Volintiru.
Şi asta în condiţiile în care managerul de la CE Oltenia este urmărit penal, alături de Dan Şova, în dosarul Turceni-Rovinari instrumentat de DNA. În acest moment, Dănuţ Volintiru este verificat de Inspecţia Judiciară, fapt confirmat chiar de DNA, potrivit sursei citate.
Primul dosar (Dosar 1656/95/2015) împotriva jurnaliştilor gorjeni a fost deschis la Tribunalul Gorj, Sectia I Civila, pe 11 martie 2015, iar al doilea (Dosar 3356/318/2015) la Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă, tot pe 11 martie 2015, mai arată Hotnews.ro.

Politica