vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pericol pe şoselele Doljului

Aproape 50% din vehiculele verificate de RAR pe raza judeţului Dolj, în primele trei luni ale anului, aveau diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte, iar aproape 30% depăşeau nivelul maxim admis de poluare.
Cu toate acestea, numărul vehiculelor care depăşesc nivelul maxim admis de poluare a scăzut cu mai bine de două procente în primele 3 luni ale lui 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, au transmis reprezentanţii Registrului Auto Român, printr-un comunicat de presă.

La reducerea poluării din aer generată de noxele auto au contribuit substanţial şi controalele în trafic efectuate de inspectorii RAR, în urma cărora poliţia a aplicat sancţiuni considerabile.
Precizează Directorul General al R.A.R.-R.A, ing.George-Adrian Dincă

Astfel, în urma acţiunilor de control desfăşurate în primele trei luni din 2015, la nivelul judeţului Dolj, inspectorii RAR au descoperit 45 vehicule (din 205 verificate) care prezentau pericol iminent de accident.
În aceste situaţii una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.
În urma controalelor s-a constatat că 72,68 % dintre vehicule aveau diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din totalul vehiculelor cu probleme: 44,88% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere (proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie, defecţiuni ale sistemului de frânare); 29,41% depăşeau nivelul maxim admis de poluare; 3,9% au avut probleme legate de identificare (vehiculul prezentat nu a corespuns cu datele din CIV privind: categoria, caroseria, marca, tipul vehiculului, codul motorului, seria motorului sau culoarea); 7,81% au avut neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (ITP expirat sau fals).
RAR Dolj

În urma deficienţelor constatate, Poliţia Rutieră a reţinut 134 de certificate de înmatriculare, 10 permise de conducere şi au fost aplicate 64 amenzi. Sancţiunile mai sus specificate au fost aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii RAR au găsit neconformităţi tehnice sau legate de acte.
Directorul General al Registrului Auto Român, ing. George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni, se mai arată în comunicatul RAR.

La Gorj, aproape jumătate din autovehiculele verificate în trafic au fost depistate cu neconformităţi

În judeţul Gorj, aproximativ jumătate din autovehiculele verificate de către inspectorii Registrului Auto Român (RAR) la nivelul judeţului Gorj au fost depistate cu diverse neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte, informează AGERPRES.
Astfel, în urma acţiunilor de control desfăşurate în primele trei luni din 2015 la nivelul judeţului Gorj, inspectorii RAR au verificat 503 vehicule şi au constatat că 45,92 % dintre acestea aveau probleme tehnice sau legate de documente.

Din totalul vehiculelor cu probleme, 22,47% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, problemele identificate fiind proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie sau defecţiuni ale sistemului de frânare, 25,9% depăşeau nivelul maxim admis de poluare, iar 1,39% au avut neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice.
Se menţionează într-un comunicat al RAR

La finalul controalelor tehnice desfăşurate în trafic în intervalul ianuarie-martie 2015, Poliţia Rutieră a reţinut 135 de certificate de înmatriculare şi a aplicat 176 de amenzi, sancţiunile fiind aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii RAR au găsit neconformităţi tehnice sau legate de acte.

Politica