joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcov află azi dacă iese din arest

Darius Vâlcov, fostul primar de Slatina, iar apoi senator şi ministru al Finanţelor, care a trecut atât prin curtea PSD cât şi a PDL, află azi dacă va rămâne în arest sau dacă va fi eliberat. Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită şi va fi prezentat în faţa unui complet de divergenţă, asta pentru că vineri, judecătorii Curţii Supreme nu au căzut de acord în ceea ce îl priveşte pe inculpat. Încă de la sfârşitul săptămânii ar fi trebuit să afle Vâlcov dacă rămâne după gratii sau va fi cercetat sub o altă formă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru cele 2 milioane de euro pe care se presupune că le-a luat de la un afacerist, cât şi pentru trafic de influenţă.
 
Fostul şef PDL Olt vreme îndelungată, dar ajuns senator în 2012 din postura de pesedist, a contestat măsura arestării preventive dispusă de DNA şi aprobată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Numai că, din cauza faptului că cei doi judecători ai completului care au judecat vineri cazul nu au ajuns la un consens, instanţa a dispus discutarea contestaţiei în complet de divergenţă şi au acordat un termen pentru azi, când Vâlcov va trebui să fie prezent la Curtea Militară de Apel. Aici, în noul complet va intra un al treilea judecător pentru ca decizia să fie luată cu majoritate, astfel că, Darius Vâlcov se află în continuare sub teroarea aşteptării deciziei.
 
Reamintim că, pe 2 aprilie, fostul primar al Slatinei între 2004-2012 a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, după ce acesta petrecuse şapte zile în arest la domiciliul părinţilor din Slatina pentru acuzaţiile de luare de mită şi delapidare ce i-au fost aduse de către DNA. 
Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, pe vremea când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către omul de afaceri Theodor Berna, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate. Vâlcov ar fi primit peste 2 milioane de euro. Actualul primar al Slatinei, Minel Prina, este şi el arestat la domiciliu, fiind acuzat, în acest dosar, de complicitate.
DNA îl mai acuză pe Vâlcov şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Potrivit anchetatorilor aceste firme erau administrate prin interpuşi, dar, în fapt, erau conduse de fostul ministru de Finanţe. În acest sens DNA a formulat o nouă cerere către Parlament privind reţinerea lui Vâlcov. Comisia juridică a avizat-o, deja, favorabil, iar astăzi se va supune votului plenului Senatului.

Politica