vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un mediu înconjurător mai sănătos

Acesta este obiecti vul proiectului Eco- education for heal thy, prin care tinerii vor fi informaţi cum să ocrotească mediul înconjurător prin lecţii interactive iar la final, se amenajază în Şcoli cabinete ştinţifice dotate cu echipamente electronice şi softuri corespunzătoare (E-learning).
 
Liceul Traian Vuia din Craiova alături de alte trei unităţi şcolare, două din România şi una din Bulgaria se implică în promovarea unui mediu înconjurător sănătos. În cadrul proiectului Eco-education for healthy environment vor fi identificate problemele de mediu specifice zonei transfrontaliere România-Bulgaria. În urma unei ample analize efectuate de către specialişti în probleme de mediu, se vor introduce cursuri de protejare a mediului în şcoli. Se doreşte astfel conştientizarea tinerilor cu privire la ocrotirea mediului şi luarea unor măsuri necesare pentru reducerea poluării în zonele implicate 
 
Este un proiect transfrontalier 2007-2013 româno-bulgar în care sunt implicaţi şapte parteneri, Liceul Traian Vuia, patru şcoli, trei din România, una din Bulgaria  şi ONG-uri din România şi Bulgaria. Domeniul major de intervenţie în acest proiect este formularea unor strategii comune pentru protejarea mediului în regiunea transfrontalieră româno-bulgară, un proiect în care sunt implicate cadre didactice din Liceul Traian Vuia, elevi şi care se va finaliza prin dotarea unui laborator cu tehnologie IT şi mobilier cu o sumă de aproximativ 60.000 euro. Laboratorul va fi în şcoală, am amenajat spaţiul, aşteptăm doar să parcurgem procedurile pentru achiziţie publică. Sperăm ca până la sfârşitul lunii mai să fim în posesia acestor echipamente. Vor elabora nişte lecţii virtuale de protejare a mediului înconjurător care vor avea loc atât în România cât şi Bulgaria. Lecţiile sunt legate de protecţia mediului, de conştientizarea tinerilor asupra unor atitudini civice de protejare a mediului şi pentru identificarea unor probleme care sunt în discuţie pe această temă.
A declarat Mihai Harosa, director Liceul Traian Vuia
 
Proiectul a început pe 23 octombrie 2014 şi se va finaliza pe 31 decembrie 2015. Cele patru şcoli partenere sunt Liceul “Traian Vuia” Craiova, Liceul „Horia Vintilă” Segarcea, Şcoala Gimnazială Ciocăneşti- judeţul Călăraşi, Şcoala Generală din Glaviniţa-Bulgaria. Prin acest proiect, patru cabinete ştinţifice specializate vor fi organizate în cele patru şcoli (unul pentru fiecare şcoală).Va fi livrat mobilier şcolar nou şi cele patru cabinet vor fi dotate cu echipamente IT, calculatoare/laptopuri pentru fiecare elev, o tablă albă, proiector multimedia, laptopuri pentru cadrele didactice. Fiecare cabinet va avea facilităţi de reţea. Se va dezvolta şi lansa un portal-o platformă virtuală, unde vor fi publicate ştiri şi legislaţia în domeniu şi găzduirea cursurilor digitale. 
 
Fiecare partener din proiect are un expert de mediu angajat. Fiecare expert a făcut un studiu pe diverse probleme de mediu din zona transfrontalieră. Acest studiu se unifică la nivelul celor patru şcoli, se va face o curriculă. Din această curriculă se vor face 12 lecţii de mediu cu texte şi documentele aferente lecţiilor, vor fi încărcate pe o platformă online şi abia atunci, elevii vor beneficia de studiile respective.
A completat Luminiţa Lazăr, asistent tehnic proiect

Politica