vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tăriceanu şi pesediştii, acuzaţi că tergiversează cazul Şova

Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea îl acuză pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că tergiversează cazul Şova. Mai mult, Tăriceanu, dar şi peşedinţii din Senat sunt acuzaţi de abuz. 
Aceasta după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a dat publicităţii, vineri, motivarea deciziei din 8 aprilie, prin care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Senatul României, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta şi publica hotărârea care atestă rezultatul votului dat în plenul Senatului cu privire la senatorul Dan Şova.
CCR susţine că Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată pe 25 martie, prin care să ateste rezultatul votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan Şova, iar hotărârea trebuie publicată în Monitorul Oficial, iar refuzul Senatului de a redacta şi publica hotărârea “echivalează cu neîndeplinirea unei obligaţii constituţionale, legale şi regulamentare, care angajează această autoritate publică într-un conflict juridic de natură constituţională cu autoritatea care a solicitat încuviinţarea arestării unui senator, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul ministrului Justiţiei”.
 
Curtea Constituţională a arătat în această motivaţie un lucru foarte important, anume că, în momentul în care Senatul României nu a redactat o hotărâre pe care să o publice în Monitorul Oficial a declanşat un conflict juridic cu PÎCCJ în cazul acestei cereri a DNA. În situaţia aceasta, procedura nu este finalizată, asta se arată în motivarea Curţii Constituţionale, şi nici nu poate fi finalizată până în momentul în care Senatul României nu redactează această hotărâre.
 
Senatul a redactat un act care se numeşte comunicare. Acest act nu poate fi publicat în Monitorul Oficial. Noi, senatorii PNL membri ai Biroului Permanent al Senatului, am arătat în acel moment, în cadrul şedinţei de Birou Permanent, în faţa preşedintelui Senatului, că ceea ce au făcut este un abuz. Cu certitudine ştiau că este nevoie de o hotărâre, noi le-am arătat şi în şedinţa de plen ce trebuie făcut şi nu au făcut tocmai în ideea de a tergiversa acest caz. Ca atare, în acest moment, orice secundă de întârziere a preşedintelui Senatului este un abuz, în continuare, şi această hotărâre indiferent cum sună ea, trebuie redactată şi publicată în Monitorul Oficial.
Mario Ovidiu Oprea, senator PNL
 
Mario Oprea crede că preşedintele Senatului fie va mai amâna cu o săptămână cazul, fie va cere un nou vot pe solicitarea DNA privind arestarea lui Şova. 
În aceeaşi idee de a tergiversa cazul, este posibil ca preşedintele Senatului, chiar mâine (n.r. azi), să solicite ca această motivaţie a Curţii Constituţionale, prin intermediul Biroului Permanent al Senatului, să fie înmânată Comisiei Juridice spre a întocmi la rândul ei un raport. Acest raport să se întoarcă la Biroul Permanent, iar Biroul Permanent să o treacă pe ordinea de zi a Plenului Senatului. Este clar o variantă prin care ar reuşi tergiversarea pentru încă o săptămână sau două a acestui caz care are miză foarte mare. În această situaţie, Plenul Senatului ar putea, de exemplu, să facă un lucru foarte grav şi anume să solicite un nou vot pentru cererea de încuviinţare a arestării, reţinerii senatorului Dan Şova. Ar fi din nou un abuz. Desigur că senatorii PNL vor vota pentru încuviinţare, aşa cum au făcut-o şi data trecută.
Ar mai putea, de exemplu, aşa cum s-au exprimat în numeroase rânduri liderii PSD şi domnul Tăriceanu, să redacteze o hotărâre de respingere a cererii. Acel moment ar fi unul foarte important, pentru că în acel moment grupul parlamentar PNL va sesiza Curtea Constituţională, privind această hotărâre a Senatului României, de a respinge cererea. În viziunea noastră, există o singură interpretare constituţională a votului dat de senatori, şi anume pentru încuviinţarea stipulată în cererea DNA. Noi considerăm acest demers ca fiind capabil să răstoarne situaţia şi Curtea Constituţională să arate că nu putem să luăm o decizie pe baza unei legi neconstituţionale aşa cum a fost interpretarea la vremea respectivă a preşedintelui Senatului şi în cel mai scurt timp să îndreptăm articolele neconstituţionale din proprie iniţiativă.
 
În plus, senatorul liberal consideră că social-democraţii trag de timp pentru că se tem că, în cazul în care Dan Şova va fi arestat, acesta va face denunţuri împotriva unor persoane importante din Guvern.
 
Această încercare de tergiversare, de apărare, cu orice preţ, a lui Şova din partea PSD, chiar cu preţul acestor abuzuri, este clar că se face din cauză că se tem de noi denunţuri pe care le-ar putea face Dan Şova. Aceste denunţuri ar putea să fie atât de grave încât chiar să ajungă să răstoarne actualul Guvern.
Mario Ovidiu Oprea
 
Copreşedintele PNL Dolj, Marian Jean Marinescu spune că această situaţie arată că Mecasnismul de Verificare şi Cooperare trebuie menţinut:
 
Astfel de cazuri mă fac să spun că MCV trebuie menţinut. Altfel, logic ar fi ca după atâţia ani şi după întărirea instituţiilor din sistemul judiciar ar trebui să înceteze acest mecansim. Însă, vara anului 2012, “marţea neagră”, precum şi ceea ce se întâmplă în Parlament mă fac şi pe mine să spun că trebuie păstrat acest mecansim care ne-a împiedicat să intrăm în Schengen, pentru că sunt state care ţin cont de acest lucru.
 
Reamintim că, pe 25 martie, cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova nu trece de Senat, fiind întrunite 79 de voturi “pentru”, 67 “împotrivă”, 5 abţineri, pentru aprobare trebuind 85 de voturi favorabile. Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova a fost anunţat în plen, Senatul neîncuviinţând arestarea preventivă a acestuia, pe motiv că nu a fost întrunit votul majorităţii.
 
Senatorul Dan Şova este acuzat de trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar privind fapte de corupţie la complexurile energetice Turceni şi Rovinari.  
 
Din actele de urmărire penală a rezultat că în perioada 2007-2009, suspectul Şova Dan-Coman a semnat mai multe contracte şi acte adiţionale încheiate între CER şi CET pe de o parte şi SCA „Şova şi Asociaţii” pe de altă parte.
De asemenea, a rezultat faptul că suspectul Şova Dan-Coman în calitate de „avocat coordonator” menţiune trecută expres în toate aceste contracte, a participat la mai multe discuţii legate de obiectul respectivelor documente, s-a deplasat la sediul CER şi CET şi la alte instituţii contribuind efectiv la încheierea acestor contracte şi acte adiţionale efectuând în plus şi activitate de consultanţă juridică în temeiul acestor contracte şi acte adiţionale.
La data de 20 februarie 2015, prin apărător ales, au fost depuse la dosarul cauzei un număr de 11 procese – verbale, întocmite în perioada 2005-2009, ale Adunării Generale a Asociaţilor Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, neştampilate însă semnate indescifrabil de suspectul Şova Dan-Coman şi de alte 2 persoane. De asemenea, în cursul lunii februarie 2015 au fost efectuate percheziţii şi audieri.
În legătură cu aceste documente există suspiciunea rezonabilă că sunt false, în sensul că sunt antedatate, prezintă o stare de fapt inexistentă la datele respective, iar conţinutul lor este conceput astfel încât să corespundă interesului actual al suspectului Şova Dan-Coman, pe fondul scandalului mediatic apărut în presă cu privire la contractele de asistenţă juridică semnate cu complexele energetice Rovinari şi Turceni.
Concret, în urma administrării materialului probator, a rezultat că, în perioada decembrie 2005 – ianuarie 2009 s-au adoptat aproximativ 20-30 hotărâri care au avut alte puncte pe ordinea de zi decât cele consemnate în toate cele 11 procese-verbale.
Caracterul fals al celor 11 înscrisuri relevă întreprinderea de acţiuni de o gravitate deosebită din partea suspectului Şova Dan-Coman, activitate infracţională orientată în mod vădit în scopul obstrucţionării anchetei fapt ce periclitează grav obiectivele de interes public ale urmăririi penale şi implicit ale înfăptuirii justiţiei penale în general.
Plăsmuirea conţinuturilor celor 11 procese-verbale de către Şova Dan-Coman constituie în sine o activitate infracţională prin care s-a încercat inducerea şi acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea celor trei contracte prezentate.
De asemenea, a rezultat faptul că în cursul anului 2010, din dispoziţia suspectului Şova Dan-Coman s-au distrus toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi cu scopul de a compromite toate documentele şi corespondenţa purtată pe mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexe energetice.
A arătat DNA în cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova. 

 

Politica