Consilierii locali au ales la limită într-o şedinţă extraordinară pe cei doi viceprimari ai municipiului Drobeta- Turnu Severin. Este vorba de liberalul Daniel Cârjan şi Liviu Nicolicea, propus din partea grupului de consilieri ai coaliţiei PSD-PC-UNPR.În şedinţa din 27 ianuarie au fost schimbaţi din funcţie ambii viceprimari ai municipiului Drobeta- Turnu Severin, Marius Screciu (PSD) şi Romulus Vâlcu (independent). De această dată au lipsit de la şedinţă toţi consilierii independenţi, precum şi consilierii Diana Mitucă (PNL) şi Gabi Medragoniu (PER). La şedinţă au fost prezenţi doar 13 consilieri locali, iar propunerile au fost următoarele: Daniel Cârjan din partea grupului de consilieri locali PNL şi Liviu Nicolicea (UNPR) din partea grupului de consilieri ai coaliţiei PSD-PC-UNPR.Consilierii locali au fost înţeleşi dinainte, de vreme ce la vot fiecare candidat a primit cele 13 voturi, cu unul mai mult decât suficient pentru a putea fi validat mandatul de viceprimar.
Este o revenire la normalitate, într-adevăr a fost o situaţie atipică, anormală ca un municipiu, reşedinţă de judeţ să nu aibă doi viceprimari timp de aproape trei săptămâni şi iată că, începând cu această şedinţă, punem punct acestei situaţii şi se reintră în normalitate, iar începând de astăzi municipiul Drobeta- Turnu Severin are doi viceprimari. Cred că este nevoie de multă seriozitate în cadrul Primăriei Drobeta- Turnu Severin şi e nevoie să reluăm câteva proiecte care au fost în ultima perioadă abandonate şi mă refer la parc industrial şi multe alte proiecte care vizează atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă în municipiul Drobeta- Turnu Severin.
A spus viceprimarul PNL Daniel Cârjan, care a mai ocupat funcţia de viceprimar al Severinului până în luna mai 2013, când consilierii PSD, majoritari la acea dată, l-au schimbat de funcţie cu independentul Romulus Vâlcu
Proiectele pe care le voi susţine, de altfel ca şi până acum în Consiliul Local vor fi proiectele care vor aduce un plus de bunăstare cetăţenilor municipiului Drobeta- Turnu Severin, adică toate acele proiecte care ar putea face ca să se creeze locuri de muncă la Turnu Severin. Principala problemă a municipiului nostru este lipsa locurilor de muncă, ne-am dorit ca tinerii, şi nu numai tinerii, să nu fie nevoiţi să plece în alte judeţe ori prin alte ţări ca să-şi găsească un loc de muncă. Bineînţeles, Primăria nu creează locuri de muncă dar Primăria, Consiliul Local sunt factori care pot cataliza acest proces de creare a locurilor de muncă.
A declarat, la rândul său, viceprimarul UNPR Liviu Nicolicea