Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat definitiv incompatibil pe primarul din Terpeziţa, Constantin Popa, care a încălcat legea încercând să obţină mai multe foloase în timpul mandatului său. Astfel, în timp ce era primar a deschis o IF, care poartă numele familiei sale, iar ANI a descoperit ilegalitatea.
Pe 19 noiembrie, anul trecut, am prezentant, în cotidianul Ediţie Specială,
întregul şir al evenimentelor, care au determinat ANI să decidă incompatibilitatea.
Asfel, Constantin Popa a fost ales primar în comuna Terpeziţa în 2008. Din 2005, deţine calitatea de membru al întreprinderii familiale „POPA E. CONSTANTIN ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ”, întreprinderea având iniţial o cotă de 33, 3 la sută, iar, ulterior, începând cu 11 noiembrie 2011, deţinând o cotă de 1 la sută. Primarul a fost declarat incompatibil încă din 2012.
Constantin Popa se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 19.06.2008, ca urmare a deţinerii simultane, atât a funcţiei de primar al comunei Terpeziţa, cât şi a calităţii de comerciant persoană fizică, respectiv membru în cadrul întreprinderii familiale POPA E. CONSTANTIN, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin.1, lit. g) şi art. 91, alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, se arată în raportul ANI.
Primarul a contestat decizia ANI. Procesul a ajuns la Înalta Curte de Justiţie care
luna trecută, mai exact pe 28 ianuarie, a dat decizia definitivă:
Respinge recursul declarat de Popa Constantin împotriva Sentinţei nr.237 din 6 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Irevocabilă.
Decizia instanţei a ajuns la Prefectura Dolj care urmează să emită ordinul de încetare a mandatului de primar a lui Constantin Popa, la fel ca şi în cazul primarilor incompatibili de la Argetoaia şi Bechet. Un alt primar care aşteaptă sentinţa este cel de la Afumaţi.







