CSO Filiaşi n-a mai susţinut cele două meciuri de verificare din weekend, programate contra formaţiilor din Târgu Cărbuneşti şi Tismana. Înrăutăţirea condiţiilor meteorologice a făcut, însă, imposibilă disputarea testelor, gruparea filieşeană fiind nevoită să se rezume la un antrenament bun în locul partidelor de pregătire.
N-am mai putut juca cele două amicale din cauza vremii. A nins destul de mult, iar terenurile au devenit impracticabile. În schimb, antrenamentele merg bine, condiţiile sunt foarte bune, nu avem de ce să ne plângem. Băieţii răspund pozitiv la cerinţele antrenorului, se pregătesc conştiincios pentru returul campionatului. O singură problemă ar fi că ne-au plecat doi băieţi acasă, fiind accidentaţi. Ambii sunt juniori, este vorba despre Duriţă şi Obeanu, care au suferit leziuni la genunchi.
A declarat Florin Spânu, directorul sportiv al CSO Filiaşi
Formaţia doljeană nu va mai reprograma amicalele ratate în acest weekend sau va căuta alte partenere pe perioada cantonamentului de la Baia de Aramă. Filieşenii urmează să susţină teste după întoarcerea din stagiul de pregătire, având deja programată o partidă de verificare împotriva divizionarei secunde FC Olt.







