duminică, mai 12, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tradiţia Românească revine la Crama Restaurantului Militar

Restaurantul Militar Craiova funcţionează în cadrul Hotelului Militar Craiova. A fost construit în perioada 1987-1989 şi inaugurat în luna mai a anului 1990. 
Restaurantul se adresează cu predilecţie cadrelor militare din Garnizoana Craiova, dar şi publicului craiovean. 
Complexul este compus din Salonul Roşu, care are 220 de locuri, Salonul Alb, cu 160 de locuri, Cofetărie, cu 60 locuri, şi Salonul de Protocol, care dispune de 14 locuri.  
 
Salonul Alb a fost iniţial cramă. Între timp, ca urmare a cererii pieţei i-a fost schimbată destinaţia. 
Acum însă, de Moş Nicolae, Restaurantul Militar Craiova redeschide crama. Oaspeţii vor fi întâmpinaţi într-un spaţiu decorat cu motive tradiţionale. Cei care vor călca pragul cramei vor avea parte de bucate alese, cu specific românesc. 
 
Vorbim de Slăninuţa Bunicului, carne la găleată, pomana porcului, murături şi alte bunătăţi. Serviciile maiştrilor bucătari vor fi la înălţimea exigenţelor clienţilor. Bucatele sunt preparate în bucătăria proprie, complexul fiind dotat cu bucătărie, laborator de cofetărie-patiserie. 
Atmosfera va fi întreţinută de Taraful “Puiu Bucătaru”. 
 
Clienţii noştri şi turiştii ne-au arătat că îşi doresc un spaţiu cu tradiţii specific româneşti. Astfel că am reamenajat Salonul Alb, decorându-l în stil tradiţional românesc. Îl vom deschide de Moş Nicolae, este practic un cadou pentru clienţii noştri. Vrem să reamintim tuturor că roadele pământului românesc pot fi de mare valoare dacă sunt pregătite cu atenţie şi bine. De aceea, vom pune pe masă bucatele pregătite sub coordonarea maiştrilor în arta culinară în bucătăria restaurantului.
Ne-a declarat managerul Sicu Cojocaru
 
Crama Restaurantului Militar Craiova îşi aşteaptă clienţii, începând de sâmbătă, în intervalul orar 8-24.

Politica