vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

«Autorităţile nu au luat măsuri suficiente pentru protejarea vieţii elevilor»

În urmă cu o lună, întreaga comunitate din Colteşti, judeţul Vâlcea, asista la o adevărată tragedie petrecută în curtea şcolii din localitate.

În timpul unei pauze, Claudiu Cristea, elev în clasa VIII-a, şi-a pierdut viaţa după ce a căzut într-o fosă septică.
Băiatul, în vârstă de 14 ani, a făcut un pariu cu mai mulţi colegi că poate ridica capacul de 100 de kilograme al fosei septice de beton. A alunecat, însă, în fosa goală, în cădere, s-a lovit la cap. Lovitura i-a fost fatală.
Parchetul de pe lângă judectoria Horezu are în lucru un dosar penal în acest caz.
Poliţiştii vâlceni au anunţat că se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu.
Autorităţile locale au început să ia însă unele măsuri care, dacă ar fi fost luate la timp, ar fi putut preveni tragedia.

Primarul a făcut deja demersuri pentru împrejmuirea fosei septice, se va ridica un gard din colţul şcolii până la fosă. Din câte ştiu, la şcoală a fost dus şi un paznic, care-i va păzi pe elevi până la sfârşitul anului, când se va implementa sistemul video de supraveghere. De asemenea, directorul şcolii a demisionat din funcţie.
A afirmat, pentru adevărul.ro, Ion Gherghinaru, inspector şcolar general al ISJ Vâlcea

Policlinica Buna Vestire Craiova

Avocatul Poporului a analizat cazul şi cere control în toate unităţile de învăţământ din judeţ. În plus, ar putea cere modificarea legislaţiei, astfel încât autorizarea sanitară anuală a unităţilor de învăţământ să redevină obligatorie.

În urma decesului elevului care a căzut într-o fosă septică, Avocatul Poporului va propune avizarea sanitară anuală obligatorie a unităţilor şcolare şi solicită controlul tuturor unităţilor de învăţământ din judeţul Vâlcea. Avocatul Poporului analizează oportunitatea întocmirii unui raport special privind modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1030/2009, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât să se revină la prevederea legală referitoare la avizarea sanitară anuală obligatorie a unităţilor şcolare de către autorităţile de sănătate publică. Aceasta este una dintre propunerile avansate de către Avocatul Poporului, în urma anchetei declanşate în cazul lui Adrian Claudiu Cristea, elev în clasa a VIII-a, şcoala din localitatea Colţeşti, judeţul Vâlcea, accidentat mortal în curtea grădiniţei din aceeaşi localitate. În cadrul anchetei, experţii biroului teritorial Piteşti s-au deplasat la faţa locului, au avut întâlniri cu prefectul judeţului Vâlcea, precum şi cu reprezentanţii şcolii Colteşti, primăriei comunei Alunu, judeţul Vâlcea (de care aparţine localitatea Colteşti), Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Vâlcea, Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Inspectoratului de Stat în Construcţii Vâlcea şi Comisariatului Judeţean Vâlcea al Gărzii de Mediu. Întâlnirile au vizat, între altele, posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României, privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi dreptul la protecţie a copiilor şi tinerilor. În urma investigaţiilor au rezultat următoarele: O parte a spaţiului destinat desfăşurării în aer liber a activităţilor preşcolarilor, situat în spatele grădiniţei Colteşti, nu a fost împrejmuită deşi, conform prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1955/1995 privind normele de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, era obligatorie. Fosa septică este amplasată în această zonă. Lucrările de reabilitare ale grădiniţei Colteşti, realizate de Primăria comunei Alunu în 2007, la propunerea şcolii, nu au avut în vedere asigurarea în întregime a curţii exterioare şi interioare prin împrejmuire cu un gard de protecţie şi nu au fost avizate din punct de vedere igienico-sanitar. Nu au putut fi prezentate dovezi că, în intervalul 2007—2009, autoritatea locală de sănătate publică a fost solicitată de unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar şi gimnazial din comuna Alunu, satul Colteşti, pentru avizarea anuală a conformării igienico-sanitare, în concordanţă cu reglementările art. 13 alin. (5) privind Procedura din 2002 de reglementare sanitară, aprobată prin Ordinul nr. 117/2002, în prezent abrogată de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1030/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Până la data de 24 octombrie 2014, data întocmirii constatărilor experţilor Avocatului Poporului, autorizarea sanitară a unităţilor de învăţământ se făcea în conformitate cu reglementările art. 5 şi art. 6 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1030/2009, motiv pentru care unităţile şcolare nu erau supuse unei proceduri de avizare sanitară anuală obligatorie. Premergător şi ulterior accidentului mortal petrecut în curtea şcolii din localitatea Colteşti, judeţul Vâlcea, autorităţile care au făcut obiectul anchetei nu au luat măsuri suficiente pentru protejarea vieţii şi integrităţii fizice a elevilor în cadrul unităţilor şcolare.
Se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului

De asmenea, Avocatul Poporului va trimite o sesizare la Parchet:
În afara intenţiei de a întocmi un raport special, după cum am menţionat în cele de mai sus, Avocatul Poporului a decis, între altele, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, judeţul Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 192 şi 298 din Noul Cod Penal, emiterea unei recomandări către directorul şcolii Colteşti, judeţul Vâlcea, pentru trecerea imediată la împrejmuirea terenului aferent grădiniţei Colteşti. Ulterior realizării acestei obligaţii, să demareze procedurile privind autorizarea sanitară de funcţionare a unităţii şcolare (grădiniţă). Avocatul Poporului a mai decis emiterea unei recomandări către directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Vâlcea, pentru efectuarea unui control tematic, în scop preventiv, în unităţile de învăţământ din judeţ, în ceea ce priveşte punerea în aplicare şi respectarea art. 3 alin. (3) din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1955/1995 privind normele de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor.

Politica