joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

APIA Dolj autorizează la plată avansul pentru Plata Unică pe Suprafaţă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj informează că autorizează la plată avansul către fermierii, care au depus cereri de plată în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) –  Campania 2014.

Având în vedere art.6 din   Regulamentul (UE) nr. 1310/2013, plata în avans poate fi acordată în procent de până la 50% din valoarea totală a plăţilor directe, România acordă un avans de 69,00 euro/ha.

Cuantumul pentru plata SAPS – Campania 2014 este de 156,89 euro/ha potrivit Hotărârii de Guvern nr. 863/2014, privind stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului plăţilor directe unice pe suprafaţă, plăţilor separate pentru zahăr şi plăţilor specifice pentru orez, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal, la care se va aplică un coeficient de reducere liniară, care va asigura încadrarea în plafonul alocat de Comisia Europeană.
Plăţile se fac la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană, în data de 30 septembrie 2014, şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342/03 din 01 octombrie 2014.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj autorizează la plată şi avansul, în cuantum de până la 74% din suma cuvenită, fermieriilor, care au depus cereri de plată pe suprafaţă, în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală – Campania 2014: 211”Plăţi pentru zona montană defavorizată”, 212 “Plăţi pentru zone defavorizate – altele decât cele montane” şi 214 “Plăţi pentru agromediu”.

Până ieri, pentru un număr de 45886 de fermieri eligibili la plată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Dolj a plătit suma de 32.505.703,82 RON din care 27.500.464,74 RON reprezintă plata SAPS şi 5.005.239,08 RON reprezintă plata aferentă axei 2, situaţie care ne clasează printre judeţele cu cea mai mare sumă plătită în această campanie.
A declarat Dr. Ing. Cătălin Aurelian Roşculete – directorul executiv APIA Centrul Judeţean DOLJ

Politica