joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Situaţia de la Dolj se repetă la Vâlcea

Un număr de şase primari ale căror unităţi administrativ-teritoriale nu au primit deloc fonduri de la Consiliul Judeţean Vâlcea la ultima alocare bugetară ameninţă cu deschiderea unei acţiuni în instanţă, scrie AGERPRES
Astfel, primarii comunelor Drăgoeşti, Berislăveşti, Vaideeni, Nicolae Bălcescu, Şuşani şi Ştefăneşti au solicitat Consiliului Judeţean, în care majoritatea este deţinută de ACL, un tabel nominal cu toţi consilierii care au votat proiectul privind distribuirea fondurilor, intenţionând să ceară în instanţă daune pentru încălcare legii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea (PSD), a declarat, pentru AGERPRES, că prin împărţirea fondurilor pe criterii politice de către ACL, tot judeţul va rămâne fără aceşti bani.

Nu am nicio îndoială că prefectul de Vâlcea va ataca în contencios administrativ această hotărâre şi până la soluţionarea cauzei toate primăriile vor rămâne fără finanţare. Este o dovadă vie a modului de a face politică a ACL şi electoratul poate vedea acum adevărata faţă a liberalilor, nu au principii, nu au scrupule, lăsând comunităţi întregi fără finanţare.
A spus Cîlea

De cealaltă parte, liderul PNL, deputatul Cristian Buican, a declarat, pentru AGERPRES, că prefectul de Vâlcea nu riscă să atace o hotărâre legală, pentru a nu fi acuzat “de abuz în serviciu”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Există un precedent în care un prefect a făcut acest lucru şi a fost acuzat de abuz în serviciu. Nu cred că domnul Dumitru Cornoiu va face acest gest necugetat. Fondurile au fost distribuite pentru prima dată în acest judeţ pe criterii obiective, după 25 de ani, iar primăriile care nu au primit de această dată, în alte ocazii au primit dublu faţă de cele primite de alte localităţi. Şi noi am avut comune în care nu s-au primit bani în anii anteriori, dar nu am făcut atâta iureş.
A afirmat Buican

În şedinţa ordinară a CJ Vâlcea desfăşurată joi s-au lansat mai multe acuzaţii de corupţie, ameninţări cu instanţele de judecată şi trimiteri la DNA, între consilierii ACL şi PSD, precum şi între consilieri şi primarii care au scandat împotriva modului de împărţire a fondurilor publice.

Politica