Facultatea, alte emoţii, altă bătaie de cap. Trei ani de studii, trei ani care au trecut ca gândul. Examenul de Bacalaureat, admiterea la o formă de învăţământ superior, sesiuni după sesiuni şi apoi proba finală, susţinerea examenului de licenţă. Toate aceste încercări pe care viaţa ni le scoate în cale au trecut parcă într-o clipă.
Examene după examene, emoţii după emoţii şi tot felul de sentimente care te încearcă zilnic. Să nu mai zic de nopţile albe şi momentele în care pur şi simplu ajungi la saturaţie şi îţi doreşti ca totul să se termine cât mai repede, nu contează cum… Ajungi în ultimul an de facultate, începi să creşti, te maturizezi şi realizezi că nu mai eşti la vârsta adolescenţei, în liceu şi tânjeşti după acea perioadă. Subconştientul tău îţi spune că nu te vei mai întâlni niciodată cu acei ani şi cu toate acestea tu baţi pasul pe loc. Asta, până în clipa în care te loveşti de crunta realitate şi îţi dai seama că nu poţi face altceva decât s-o înfrunţi. Şi în faţa unui examen, care, într-un fel sau altul, îţi marchează destinul profesional, sesiunile par floare la ureche.
Nici măcar trăirile din ,,săptămâna mare’’(n.r.-săptămâna Bacalaureatului) nu se compară cu emoţiile de la licenţă. Cine crede că a scăpat de stres odată cu Bacalaureatul, se înşală. Greul abia după începe. Nimic nu se compară cu trăirile-neliniştea, teama, incertitudinea pe care le simţi pe coridoarele Universităţii, între pereţii reci şi impunători ai instituţiei, sperând să fie afişate cât mai repede rezultatele. Însă, cea mai mare nelinişte este aşteptarea, care îţi ucide nervii lent. Cam asta s-a întâmplat la examenul de licenţă.
Cu toţii speram apoi la o binemeritată vacanţă, după atâta stres şi multă lecitină înghiţită. A fost ce-a fost, dar nu a durat prea mult ,,libertatea’’ noastră. Un nou examen ne bătea la uşă. Şi începe, caută-ţi cărţile, ia-le de unde nu sunt…La cât de mare e Craiova nici nu este de mirare faptul că normele şi regulile de comunicare ale lui Olivesi şi Rogojinaru există doar în câteva exemplare. Un fel de ediţie limitată. Exemplarele de la Biblioteca Judeţeană s-au epuizat mai ceva ca pâinea caldă, apoi jocul de-a telefonul fără fir a început. Dornice de un nou capitol de lectură, atât eu, cât şi colegele mele am făcut ce-am făcut şi ne-am procurat materialele de studiu. Până aici, toată lumea, fericită. Apoi au urmat zilele de lectură, dar mai ales o perioadă chinuitoare din punct de vedere psihic.
“Dacă nu o să intru la master? Dacă nu sunt suficient de pregătită sau pur şi simplu nu o să am noroc?’’ Astfel de întrebări ni le puneam frecvent. Până în ziua cea mare….Din nou, emoţii peste emoţii….Parcă se repeta scena de la examenul de licenţă. Acelaşi coridor, noi aşteptând, dar cu deznodământ diferit. O profesoară iese din sală şi ne anunţă că nu vom mai susţine examen, pentru că suntem 30 de candidaţi şi tot atâtea locuri la buget. Fericire mare şi multe zâmbete au urmat apoi. Din păcate, alţi colegi de la Litere nu au avut acelaşi noroc ca şi noi, cei de la Comunicare, şi au trebuit să susţină, din nou, un examen. Totul e bine când se termină cu bine!
