joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mai apar cinci statui de…. aproape 10 miliarde de lei

Primăria Craiova a anunţat că va începe licitaţia pentru achiziţionarea a cinci statui din bronz, preţul acestora pornind de la 945.000 de lei (aproape zece miliarde de lei vechi). Suma nu va fi cheltuită din bugetul Consiliului Local, ci va fi din fonduri europene, pentru amenajarea şi modernizarea Centrului Istoric al Craiovei.
Licitaţia este deschisă tuturor celor care vor să participe, termenul limită de depunere a cererilor fiind 30 septembrie, proiectele urmând a fi depuse până pe 1 octombrie.
Concursul de soluţii are ca scop selectarea celor mai reprezentative cinci statui din perioada „La belle Epoque”, în registrul realist ce vor fi amplasate în spaţiul urban al zonei pilot din Centrul Istoric refăcut în cadrul proiectului „Amenajare şi revitalizare Centru Istoric al Municipiului Craiova”.

Vor putea participa atât persoane fizice, dar şi juridice

La licitaţie vor putea participa artişti plastici, persoane fizice autorizate sau persoane juridice din România sau din alte ţări ale Uniunii Europene.
Criterii de atribuire: realizarea statuilor în registru realist (60 de puncte): originalitate, expresivitatea modelajului, reprezentativitatea figurilor personajelor şi respectarea culorii locale; modul de integrare urbanistică a acestora în spaţiul urban al zonei pilot din centrul istoric (20 de puncte) şi propunerea financiară (20 de puncte).
Statuile vor fi amplasate în zona pilot a Centrului Istoric a municipiului Craiova, respectiv o statuie în Piaţeta Femina şi patru statui în Piaţeta Buzeşti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Statuile declarate câştigătoare pot fi minim una şi maxim cinci. Juriul va stabili o ierarhie a soluţiilor şi va declara câştigătoare statuia care va întruni punctajul cel mai mare care va întruni punctajul cel mai mare din aplicarea sistemului de factori de evaluare, dar nu mai puţin de 60 de puncte. Statuile clasate pe primele cinci locuri vor fi declarate câştigătoare. Dacă vor exista şi punctaje egale, juriul va selecta cele cinci statui în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

Câştigătorii vor fi invitaţi de către promotor la negocieri conform în vederea încheierii contractului de achiziţie publică. Preţul de la care va porni licitaţia va fi cel ofertat pentru fiecare statuie câştigătoare.
Fondurile pentru achiziţia acestui concurs sunt asigurate din bugetul local, bugetul de stat şi fondul European de Dezvoltare Regională.
Din juriu vor face parte cinci membri: primarul Lia Olguţa Vasilescu, Monica Morariu – coordonator Compartiment Monumente de for Public şi Arhitectură Contemporană; Cătălin Davidescu – critic de artă, Uniunea Artisticilor Plastici din România, filiala Craiova; Gabriela Miereanu – arhitect şef municipiul Craiova; Ionuţ Pârvulescu – şef serviciu imagine, relaţii internaţionale, purtător de cuvânt – municipiul Craiova.

Craiovenii sunt împărţiţi

În lunile trecute au fost amplasate zece statui în cele mai importante zone din oraş, beneficiarul proiectului fiind Asociaţia „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”.  
Oamenii au opinii diferite privind împânzirea oraşului cu statui.

Este un lucru bun. Am văzut că tinerii şi îşi fac poze cu aceste statui şi înfrumuseţează oraşul. Mai ales, dacă sunt bani din fonduri europene este bine că nu se pierd banii pe care îi dăm noi statului. Oricum, am văzut destul de multe lucruri bune realizate în oraş în ultimii ani.
A afirmat Elena Grigore, de 57 de ani

Un alt craiovean, Ion Georgescu, 49 de ani, consideră primarul Lia Olguţa Vasilescu plăteşte poliţe fostului edil-şef din Bănie.

Domnule, nu înţeleg ce se întâmplă. Noi, oamenii din Craiova parcă nu existăm. Vor dispărea fântânile şi apar statuile. De ce se pierd atâţia bani, chiar dacă sunt din fonduri europene? În oraş ar trebui făcute mult mai multe decât s-a realizat până acum. Să nu uităm că multe proiecte sunt perioade mandatului lui Solomon. Nu am văzut-o pe doamna primar la faţă de la alegeri… De ce nu vine să discute cu noi? Suntem buni doar când trebuie să votăm? În rest, nu mai am nimic de comentat.
A punctat Ion Georgescu

Politica