Oraşul Novaci a fost una dintre cele mai afectate localităţi de inundaţiile de acum trei săptămâni. Guvernul le-a promis bani pentru refacerea drumurilor. S-a şi aprobat alocarea sumei de 550 mii lei. Numai că prin Hotărârea de Guvern banii au fost daţi pentru un drum comunal din comuna Licurici – DC 112.
Aşa se face că autorităţile din Novaci au rămas cu ochii în soare. Cel puţin pentru moment, pentru că edilul din Novaci, Dumitru Leuştean, spune că banii vor intra în zilele următoare în contul primăriei. Leuştean spune că au fost deja înaintate documentele modificate către Guvern pentru realocarea celor 550.000 lei.
Am făcut deja modificările care ni s-au solicitat. A fost o eroare. Deja s-au înaintat documentele către Guvern pentru a se face modificările pentru a putea intra cât mai repede în posesia banilor să ne apucăm de refacerea drumurilor şi a podeţelor care sunt cu probleme. Nu ştiu de unde a apărut eroarea, pe raportările înaintate la momentul respectiv au fost date pe număr de kilometri fără să fie identificat drumul respectiv. Este o eroare care se corectează.
A declarat primarul din Novaci
Prefectul Alin Văcaru a precizat, potrivit AGERPRES, că a semnat documentele modificate şi le-a trimis la Guvern pentru remedierea cât mai rapidă a situaţiei.
Inundaţiile produse la sfârşitul lunii iulie în Novaci au provocat pagube de circa 35 de milioane lei prin distrugerea mai multor diguri de protecţie, gospodării, porţiuni de drum şi reţele de utilităţi, mai scrie sursa citată.







