Situaţie nemaiîntâlnită în fotbalul românesc. Suntem deja în 14 iulie 2014 şi nici până în prezent Comitetul Executiv nu a validat echipele participante în Liga I. Acest lucru se cauzează, în principal, intenţiilor frauduloase ale LPF, FRF în a găsi „o portiţă” pentru a introduce în competiţia Ligii I clubul fraudulos născut din mariajul Mircea Sandu – Olguţa Vasilescu.
Deşi s-a încercat cu viteza luminii modificarea Statutului Federaţiei şi scoaterea art. 54 cu privire la integritatea competiţiilor în afară, în mod special pentru a favoriza clubul PSD-ist nici cu acest tertip nu s-au putut îndeplini condiţiile legale pentru ca această grupare odioasă să evolueze în Liga I.
La şedinţa Comitetului Executiv al FRF din 11 iulie 2014, speriaţi de consecinţele unui asemenea gest necugetat, membrii Comitetului Executiv au pasat cazul Comisiei de Disciplină a FRF şi astfel la mai puţin de două săptămâni de începerea campionatului nu se cunosc în mod legal şi regulamentar echipele participante în competiţia Ligii I sezonul 2014-2015. Acestă susţinere a noastră este confirmată şi de faptul că, atât pe site-ul FRF, cât şi LPF, la rubrica echipele Ligii I figurează încă echipele care au evoluat în competiţia Ligii I sezonul 2013-2014.
În aceste zile, atât Burleanu cât şi Iorgulescu încearcă să găsească o soluţie juridică în care să poată satisface cerinţele PSD-ului ca această echipă să evolueze în Liga I, numai că spre disperarea lor, indiferent cum ar da-o şi cum ar pune-o, atât Burleanu, cât şi Iorgulescu comit o infracţiune extrem de gravă. Datorită acestor aspecte nu a fost tranşată nici până astăzi în Comitetul Executiv această mare problemă.
Totuşi se pare că Gino Iorgulescu, bun prieten de-al lui Victor Ponta, vrea să-şi asume întreaga responsabilitate, să-şi ia fapta cum se spune în popor, deoarece acesta s-ar fi exprimat ulterior terminării şedinţei Comitetului Executiv de vineri 11 iulie cum că: bă eu îi bag în Liga I, indiferent ce-o fi….
Aceste informaţii venite din partea unor persoane care au fost de faţă când s-au spus aceste cuvinte şi sunt susţinute şi de faptul că fără nici o bază legală, Iorgulescu tratând Liga Profesionistă ca pe SRL-ul propriu, i-a programat în Cupa Ligii pe cei de la CSU.
Pe de altă parte, o eventuală decizie pe cont propriu a lui Iorgulescu şi a Ligii Profesioniste, ar agrava situaţia, deoarece toate meciurile pe care le va disputa această echipă în Liga I sunt în afara legii şi în afara regulamentului şi duce la pierderea tuturor meciurilor eventual disputate cu scorul de 3-0. Mai mult, toate legitimările jucătorilor de la această echipă, transferate de la Liga Profesionistă devin nule, atât timp cât participarea, cât şi legitimările nu au la bază o hotărâre a Comitetului Executiv al FRF.
Astfel, pe lângă asumarea consecinţelor extrem de grave pe care va trebui să le suporte Iorgulescu, răspunderea penală şi civilă se va transfera şi la celelalte persoane cu funcţii de răspundere din LPF, respectiv secretarul general şi ceilalţi membri ai Comitetului Executiv.
Atenţie!! Toate aceste eventuale fapte penale pe care le va comite Iorgulescu se consumă într-o perioadă când el nu are nici măcar mandatul înscris la Tribunal, adică în drept şi în fapt nu este un preşedinte legal al Ligii!!! Nu în ultimul rând, răspunderea penală şi materială a FRF şi a Comitetului Executiv, care conform legii, dar şi a statutului FRF, stabilesc echipele participante în competiţiile fotbalistice. Ori în situaţia în care o hotărâre în acest sens nu a fost adoptată lucrurile se agravează, deoarece inacţiunea şi pasivitatea se pedepsesc la fel ca şi acţiunea, deoarece există în atribuţiunile lor să supravegheze activităţile fotbalistice în conformitate cu legea şi statutul, ori a invoca faptul că nu Federaţia a făcut treaba asta, ci Liga, nu îi disculpă în nici un fel, din contră li se agravează situaţia pentru că au asistat pasiv şi nu au luat nici o măsură legală pentru a preîntâmpina aceste abuzuri.
Este de neînţeles atitudinea FRF-ului într-o situaţie în care această structură sportivă este deja trimisă în judecată pentru grave fapte de abuz în serviciu, iar pe rolul DNA există un alt dosar cu acuzaţii extrem de grave şi care au legătură cu cazul CSU Craiova! Mai devreme sau mai târziu CSU Craiova va fi scoasă din competiţia fotbalistică de către Parchet sau de către Instanţa de judecată. Cu acest lucru sunt de acord toţi juriştii de la A-Z şi de aceea este oarecum de neînţeles de ce se continuă pe acest drum infracţional.
O explicaţie ar fi: Iorgulescu, Burleanu, dar şi Olguţa Vasilescu mizează pe sucesul în alegerile prezidenţiale ale lui Victor Ponta şi odată ajuns la putere Ponta, dosarele penale de la DNA şi de pe rolul instanţelor o să fie sugrumate, iar Universitatea Craiova îngropată pentru mulţi ani de acum înainte. Însă, ce o să facă toţi aceştia dacă în seara de 18 noiembrie 2014 Victor Ponta nu va fi preşedintele României?????!!!!!!!!!!!!
P.S.
În ediţia on-line a GDS am văzut o declaraţie a lui Pleşan spunând printre altele că atât Rapidul cât şi CS Universitatea Craiova sunt două echipe de tradiţie.
Băi, Pleşane, nemernicule!!!! ipocritule!! Cum îţi permiţi să faci asemenea afirmaţii????
Clubul la care joci acum se numeşte CLUB SPORTIV U CRAIOVA SA şi este înfiinţat în anul 2013 din simbioza Olguţa Vasilescu – Sandu Mircea. Probabil de aia te-au oprit cei de la acest club în continuare, pentru a da asemenea declaraţii care nu sunt altceva decât nişte blasfemii.
Sunt convins, Pleşane, că într-o zi vei plăti cu vârf şi îndesat pentru cele spuse… există un Dumnezeu.