sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Opera Română Craiova începe stagiunea estivală

Opera Română Craiova (ORC) încheie stagiunea artistică 2013-2014 cu spectacolul “La Traviata”, ce va avea loc astăzi de la ora 18.00.
Artiştii Operei Române Craiova, vor susţine concertele de operă în stradă începând cu data de 13 august când se deschide stagiunea estivală, intitulată “Operissima-Visul unei nopţi de vară pe străzile Craiovei”.
Astfel, timp de cinci zile, artiştii Operei Române Craiova îşi vor susţine spectacolele în cinci cartiere din Bănie, Craioviţa Nouă, Brazda lui Novac, Rovine, 1 Mai, Valea Roşie. Managerul ORC a declarat că prin acest proiect de spectacole stradale, prin ieşirea din convenţional, îşi doreşte atragerea unui public cât mai larg care să poposească apoi şi la spectacolele ţinute în interiorul instituţiei.

Vom scoate din pereţii acestei instituţii tot ceea ce considerăm că avem mai bun, mai captivant care să capteze atenţia spectatorilor ce nu sunt fideli, dar pe care îi dorim să-i aducem în sala de spectacole, aşteptăm un număr destul de mare. Ne aflăm la capătul unui drum şi la începutul altuia. Închidem stagiunea artistică cu spectacolul La Traviata, de Giuseppe Verdi, cu o distribuţie tânără, cu artişti de certă valoare, cu un dirijor experimentat, maestrul Francois-Robert Girolami din Franţa, rolul principal Traviata va fi interpretat de Diana Ţugui, soprana noastră, avem invitat un tenor de la Bucureşti, Liviu Indricău, care va interpreta rolul Alfredo pentru că a făcut cu noi spectacolele de Boema, din luna martie, este o voce de mare viitor, nu vă ascund că o curtăm (n.r. vocea) să vină cu baza, să fie angajatul Operei Române Craiova, Ştefan Ignat în rolul lui Germont, prim solist la Opera Română din Bucureşti, are o carieră importantă la care se adaugă artiştii noştri, Florentina Soare şi cei pe care îi vedem în mod curent la spectacolele Operei. Închidem o stagiune atât istorică cât şi administrativă.
A declarat Antoniu Zamfir, manager ORC

Totodată, Opera Română va realiza spectacolul Don Giovanni de Mozart, iar costumele din acest concert vor fi croite de către designerul Cătălin Botezatu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vom începe un mare proiect, în premieră spectacolul de operă Don Giovanni de Mozart, încercăm să diversificăm repertoriul instituţiei prin atragerea unor titluri din repertoriul mozartian. Venim cu Don Giovanni, un regizor de o mare certă valoare artistică, directorul Operei Naţionale din Sofia şi ieri am bătut palma cu domnul Cătălin Botezatu, designerul de la Bucureşti care ne va realiza costumele pentru acest spectacol, iar scenografia va fi asigurată de Răsvan Drăgănescu.
A spus Antoniu Zamfir, manager ORC

De asemenea, managerul Operei Române Craiova a anunţat că au în plan reabilitarea clădirii care găzduieşte Opera, proiectul de reabilitare va începe cel mai probail, anul viitor. În plus, după modernizarea clădirii, sala de spectacole va purta numele Elena Teodorini.

Această solicitare pe care am adresat-o Primăriei, nu a însemnat că instiuţia noastră s-ar dezice de numele marii interprete Elena Teodorini. După renovarea acestei clădiri, sperăm să avem o infrastructură de nivel european în ceea ce priveşte sala şi scena pe care ne desfăşurăm activitatea. Vom denumi sala de spectacole, sala Elena Teodorini. De asemenea, Festivalul “Elena Teodorini”, ajuns în această stagiune, în octombrie la cea de-a 13 ediţie şi prima ediţie a Festivalului Internaţional de Canto “Elena Teodorini” poartă numele celebrei noastre interprete născute la Craiova, iată că numele ei rămâne pe frontispiciul instituţiei noastre.
A mai adăugat Antoniu Zamfir, manager ORC

În plus, Opera Română Craiova îşi doreşte să coopteze noi artişti.

Pentru finalul anului, vom pregăti, negociem cu unul dintre cei mai mari artişti ai lumii în acest moment pentru a veni la Craiova să realizeze un spectacol în perioada sărbătorilor de iarnă, vom anunţa când avem contractul stabilit. Am organizat o audiţie informativă, începând cu duminică. Marţi se încheie pentru a stabili distribuţia pentru Don Giovanni, în zilele de 29 şi 30 iunie vom avea audiţii pentru a descoperi voci noi, actori noi, balerini care ne pot ajuta şi ridica nivelul actului artistic. În acest moment avem deja 50 de înscrişi la aceste audiţii şi chiar şi străini.
A mai completat Antoniu Zamfir, manager ORC

Politica