vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Universitatea din Craiova a premiat excelentă

Excelenţă în educaţie este motto-ul Universităţii din Craiova şi acest lucru este demonstrat încă o dată de studenţii care fac cunoscut numele Universităţii din Craiova la concursuri din ţară şi chiar de peste hotare. 52 de studenţi şi masteranzi de la cele zece facultăţi din structura Universităţii din Craiova au ieşit fruntaşi în urma participării la concursuri studenţeşti de profil. Le-au fost recunoscute meritele de către conducerea Universităţii din Craiova în cadrul festivităţii de premiere desfăşurată ieri la Sala Albastră din sediul central.
Studenţii au fost recompensaţi cu bani.  Marele premiu a fost în valoare de 900 lei acordat pentru 24 studenţi ai Universităţii din Craiova, 12 premii II, în cuantum de 700 de lei, 18 premii III în valoare de 600 de lei şi trei premii speciale de 400 lei.
Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova le-a adresat studenţilor cuvinte de apreciere pentru rezultatele obţinute, rezultate care fac cinste Universitătii din Craiova.

Universitatea din Craiova premiază excelenţa, pe studenţii săi care au obţinut rezultate remarcabile în concursurile naţionale sau internaţionale. Vreau să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru că Universitatea din Craiova este reprezentată în primul rând de dumneavoastră (nr.studenţi). Sunteţi rezultatul muncii voastre şi al colectivului de cadre didactice de la facultăţile Universităţii din Craiova şi dumneavoastră sunteţi proba că această Universitate este performantă, oferă studii de o ţinută înaltă. Aţi concurat cu cele mai puternice universităţi din România, uneori şi cu cele din străinătate, aţi obţinut rezultate mai mult decât remarcabile. Este o perioadă în care vă autoconstruiţi, studiile universitare sunt liberale în sensul că profesorii dumneavoastră vă  asigură doar un cadru metodologic pentru ca dvs să vă dezvoltaţi singuri personalitatea, să ajungeţi oameni care să poată să dirijeze societatea, oameni care să aducă plus valoare, oameni care să fructifice inteligenţa pentru un trai mai bun şi libertatea semenilor lor. Sunteţi produsul excelent al Universităţii din Craiova. Fac această precizare în numele întregului colectiv de cadre didactice, vă mulţumim pentru eforturile pe care le-aţi făcut să ajungeţi la o astfel de performanţă. Universitatea s-a angajat într-un proces de stimulare a cercetării ştiinţifice şi a excelenţei în general.
A declarat prof. Univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova

Studenţii au fost mândri că munca pe care au realizat-o a fost răsplătită. Alina Triţă este studentă la Facultatea de Litere şi a participat la Concursul de Dans organizat de Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sunt din cadrul Departamentului de Artă Teatrală care aparţine Facultăţii de Litere. Acest premiu înseamnă răsplata a tot ce am muncit şi am realizat în decursul a opt ani de facultate, această formă de învăţământ fiind a doua pe care o urmez. Am mai participat la concursuri naţionale, la cele internaţionale nu am avut ocazia, nu mi-a permis timpul din cauza studiilor, am luat premiul I în domeniul în care excelăm, educaţie fizică şi sport, dans contemporan.
A spus Alina Triţă

Masterand al Univesităţii din Craiova, Laurenţiu Stelian Mihai spune că participarea la aceste concursuri îl ajută şi în formarea profesională, respectiv în viitoarea carieră. A obţinut premiul I la Concursul Olimpiada Naţională a Economiştilor în formare, secţiunea Management.

Am obţinut premiul I, la Olimpiada Naţională de Management. Acest premiu înseamnă o recunoaştere a muncii din cei doi ani de facultate şi cei trei ani de master. Este o competiţie destul de strânsă, concurează cei mai buni studenţi din centrele universitare din ţară. Sunt sigur că mă ajuta pe viitor, este o experienţă de învăţare, şi mă ajută şi la CV.
A spus Laurenţiu Stelian Mihai, student la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Premiere şi la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”

Alt concurs, alţi studenţi merituoşi şi tot din cadrul Universităţii din Craiova, Facultatea de Litere. Biblioteca Judeţeana “Alexandru şi Aristia Aman”, cu sprijinul secţiei American Corner Craiova a organizat, ieri, festivitatea de premiere a concursului studenţesc de creaţie literară “Students Competition” la care au participat 25 de studenţi şi masteranzi de la  Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova. Concursul a ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi este susţinut în limba engleză şi se adresează studenţilor pasionaţi de literatură. A fost structurat pe trei laturi, critică literară, scriere creativă şi traduceri literare.
Studenţii de la Litere au fost recompensaţi cu diplome şi premii în cărţi de cultură americană şi reviste despre SUA oferite de Ambasada SUA la Bucureşti.

Premianţii au fost nominalizaţi, după deschiderea lucrărilor alese de juriu, chiar în fata studenţilor participanţi.
La secţiunea traduceri au primit premii: Cristina Dinculescu, anul II, Facultatea de Litere- Universitatea Craiova, premiul I, Ecaterina Drighiciu, anul I, Facultatea de Litere- Universitatea Craiova, premiul II, Cristina Tania Peptan, masterand, Facultatea de Litere, Universitatea Craiova, premiul II.
La secţiunea critică literară au fost două premii, unul pentru poezie şi celălalt pentru proză: Ştefania Ţiulescu, studentă anul II, Facultatea de Litere, Universitatea Craiova, care a avut o lucrare despre poeziile lui William Snodgrass şi Andreea Daniela Ţacu, student în  anul II, Facultatea de Litere, Universitatea Craiova, care a ales proza lui Willa Cather.
La secţiunea scriere creativă au fost premiate trei genuri literare: premiul I -Denisa Gologan, masterand, pentru o piesă de teatru; premiul II – Cristina Dinculescu, anul II, Facultatea de Litere, Universitatea Craiova pentru proză; premiul III – Cristina Tania Peptan, masterand, Facultatea de Litere, Universitatea Craiova pentru versuri.
Ca un proiect de viitor, se doreşte tipărirea într-un volum a tuturor lucrărilor premiate la cele şase ediţii ale concursului “Students Competition”.

Politica