Muzeul Olteniei, secţia de Istorie-arheologie a găzduit vineri, o triplă lansare de carte, respectiv două monografii, „Aşezările daco-romane de la Locusteni” scrisă de către autorii Gheorghe Popilian şi Dorel Bondoc, Necropola daco-romană de la Dioşti (judeţul Dolj) de Gheorghe Popilian şi o lucrare, un studiu aparte a lui Dorel Bondoc numită “Podul roman de la Dolni Vadin (Bulgaria)-Grojdibodu (România)”.
Mircea Babeş, Constantin Petolescu, Mihail Zahariade, profesori universitari doctori de la Institutul de Arheologie din Bucureşti au fost invitaţii de seamă care şi-au spus viziunea cu privire la cărţile lui Dorel Bondoc şi ale lui Gheorghe Popilian, un veteran arheolog. Cartea ”Necropola romană de la Dioşti”, o comună din judeţul Dolj reflectă povestea unui teren de înmormântare din epoca romană şi prezintă riturile şi ritualurile funerare practicate de către comunităţile umane din acea vreme. Cartea publică 114 morminte, cercetate la Dioşti, iar apariţia editorială este din anul 2012, dar a fost încă o dată aprofundată. Datarea necropolei de la Dioşti este încă imprecisă, dar după inventarul mormintelor, singura monedă descoperită este bătută în anii 210-213 d.Hr.
Necropola daco-romană de la Dioşti
Sunt fericit că apucăm să îl vedem pe Gheorghe Popilian sărbătorit, comentat, mă folosesc de acest prilej pentru a-i aduce un omagiu amical. Ne-am întâlnit în 1975 pe şantierul de la Romula, o colaborare la faţa locului care a durat câţiva ani de zile. Cartea „Necropola daco-romană de la Dioşti” a apărut deja, de un an jumătate este un mic artificiu al domnului Bondoc să o lansăm azi. În fruntea acestei cărţi se află o dedicaţie adresată unei doamne, tovarăşa de viaţă a lui Gheorghe Popilian, doamna Marcela. Cartea este dedicată unei necropole daco-romane din Oltenia, nu departe de Romula şi are forma unui volum de 169 pagini cu numeroase figuri prezentând imagini fotografice din săpătură şi un număr de 19 planşe cu inventarul obiectelor respective şi încă un număr de planşe care sintetizează această informaţie. Satul Dioşti este şi satul de baştină al unui reputat, iubitor de antichităţi al profesorului Ilie Constantinescu, colecţionarul din vremea interbelică, un om care şi-a câştigat recunoştinţa obştei arheologice. Mai există un erou al acestei cărţi, care se numeşte inginerul Bălăianu, a recăpătat o recunoaştere din partea domnului Popilian. Săpăturile din 1985, 1987, 1988 au dus la dezvelirea 119 morminte daco-romane pentru că se datează din epoca provincei Dacia, daco-romane pentru că mergând pe o linie în care Gheorghe Popilian este deschizător de drumuri caracterizează foarte bine un monument al continuităţii dacice în epoca romană. Domnul Popilian este cel care a cercetat în primul rând cea mai importantă necropolă daco-romană din Oltenia, cea de la Locusteni, căreia a venit să-i adauge de-a lungul timpului această necropolă de la Dioşti, câteva morminte de la Daneţi, Leu, îmbogăţind mult harta arheologică a acestei provincii cu documente care dovedesc continuitatea băştinaşă a dacilor după cucerirea romană în veacurile al doilea şi al treilea. Dacă e să fim polemici şi patrioţi, sigur că sunt argumente hotărâtoare împotriva nimicirii neamului dacic, a dispariţiei dacice o dată cu cucerirea romană şi în felul acesta a dispariţiei oricărui argument ce ar fi în favoarea teoriei genezei poporului român din înaintaşii daci şi contextul romanizării.
A spus prof. univ. dr Mircea Babeş, arheolog
În epoca lui Burebista lipseau mormintele
Statistic, cartea publică 114 morminte daco-romane care se împart în două categorii, incineraţie cu resturile funerare depuse într-o urnă sau cu resturile funerare depuse într-o groapă simplă, incineraţia este în acest caz, ritul tradiţional al dacilor, şi analiza acestui fenomen funerar ne mai prilejuieşte şi alte gânduri, impactul cuceririi romane petrecută în vremea lui Traian duce la o modificare de rit funerar, prin tradiţie de 300-500 ani, incineraţia era ritul masiv documentat în Dacia, în ultimele două-trei secole înainte de cucerire, arheologii au trebuit să constate că în Dacia epocii lui Burebista şi până la Decebal lipsesc mormintele, un moment care îi pune capăt cucerirea traiană când necropolele de felul celor menţionate mai devreme reapar si definesc continuitatea. În această vreme au apărut în Dacia sanctuarele cum sunt cele din Munţii Orăştie. La cimitirul de la Dioşti nu avem motive de inhumaţie, o vreme s-a considerat că în Transilvania sau Oltenia ar fi vorba nu atât de populaţie locală, dacică care a supravieţuit cuceririi şi ar fi vorba în anumite cazuri de fraţii daci liberi rămaşi în afara provinciei Dacia. Această carte este piatra de temelie a teoriei continuităţii şi a originii poporului român prin convieţuire rezultată din această supravieţuire.
A spus prof.univ. dr Mircea Babeş
Podul roman de la Dolni Vadin (Bulgaria)-Grojdibodu (România)
Cartea ”Podul roman de la Dolni Vadin (Bulgaria)-Grojdibodu (România)” scrisă de Dorel Bondoc vorbeşte despre unul dintre cele trei poduri de piatră şi lemn ridicate de către romani pe cursul inferior al Dunării. Autorul a vrut să demonstreze că marile vestigii inginereşti şi arhitectonice lăsate descendenţilor în zona studiată, constituie provocări pentru întreaga arheologie a epocii romane din Europa şi Africa.
Studiul arheologic realizat, s-a concentrat pe o organizare sistematică a datelor istorice aferente terenului dar şi o evidenţiere a complexităţii tehnologice utilizate pentru construcţia unor astfel de obiective, drumuri, poduri, utilizabile şi astăzi, la o distanţă de circa două milenii de la data când au fost realizate. Podurile romane au constituit un interes major în acest sens, demersul de faţă este de a pune în evidenţă acest monument. În afară de portaluri, podul a fost construit numai din lemn.
Pe unde a călcat colegul Bondoc ca să realizeze această carte impresionantă, a bătut locurile acestea cu piciorul, a făcut cercetări arheologice importante, a avut înaintaşi de seamă, celebri, unul este un italian, contele Luigi Ferdinando Marsigli un ofiţer în armata habsurgică, care purta lupte cu turcii, a identificat podul de la Drobeta ca fiind podul lui Traian, totodată a vrut să găseasă locul podului împăratului Constantin cel Mare, spunea că a avut un medalion cu acest pod, care este foarte rar. Podul ar data undeva de la Constantin cel Mare, a scris Bondoc, domnul Bondoc a făcut o anchetă amănunţită de la sudul Dunării, unde este Vadin şi de pe malul românesc unde este Grojdibodu, s-a străduit să găsească urme, cercetări, pe baza unei fotografii a identificat o posibilă fortificaţie, s-a informat foarte mult, încearcă şi reconstituiri ale acestui pod.
A spus prof. univ. dr Constantin Petolescu, cercetător ştiinţific
Aşezările daco romane de la Locusteni
Lucrarea “Aşezările daco-romane de la Locusteni”, autori Gheorghe Popilian, Dorel Bondoc, constituie un exemplu de colaborare între un veteran al arheologiei oltene Gheorghe Popilian şi un tânăr cercetător, muzeograf, Dorel Bondoc de la Muzeul Olteniei Craiova.
Cartea completează monografia necropolei de la Locusteni, publicată de Gheorghe Popilian în anul 1980, astfel că este singurul caz din Oltenia, în care o aşezare a fost publicată deopotrivă cu necropola care îi corespunde.
Seriozitatea cu care a fost abordată tematica specifică unei astfel de aşezări rurale romane, modul accesibil în care a fost realizată, lasă tuturor celor interesaţi (cercetători de specialitate, public larg), posibilitatea de a înţelege modul de viaţă specific perioadei în care a funcţionat. Dacă la celelalte cărţi, autorul i-a lăsat pe ceilalţi să îi comenteze cartea, de data aceasta Dorel Bondoc a ţinut să precizeze câteva detalii cu privire la modul cum au alcătuit această lucrare.
Cartea reuneşte 290 morminte, a intrat foarte rapid în circuitul ştiinţific şi a surscitat discuţii intense generând controverse, imediat s-au creat două curente de opinie, primul gruparea de arheologi şi muzeografi care acredita ideea că în necropolele de la Locusteni au fost înmormântaţi capi, iar cel de-al doilea că este vorba de daco-romani, despre autohtoni romanizaţi. Săpăturile au durat 19 ani şi mai mulţi ani au fost consacraţi prelucrării materialului, încadrarea cronologică, culturală, desen. Împreună cu profesorul Popilian am reluat discuţia despre Locusteni în urmă cu câţiva ani de zile, am refăcut textul într-o manieră modernă, am prelucrat electronic planşele şi ilustraţiile, convinşi că am făcut un lucru folositor generaţiilor prezente şi viitoare.
A spus Dorel Bondoc, muzeograf Muzeul Olteniei
