vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

“Lăsați-o acolo pe cea cu LEUL, că tata cu ei ținea și oricum, eu tot la echipa aia am jucat”

Astăzi la Calafat, în prezența a sute de oameni, ziariști, foste glorii ale fotbalului, dar și a fiului Gi Popescu, nea’ Costică a fost condus pe ultimul drum.

Cei care au dorit să-și ia rămas bun de la Costică Popescu au fost înduioșați de suferința familiei și în special a lui Gică Popescu, care s-a arătat foarte afectat de decesul tatălui său, omul care l-a călăuzit în viață și în special în fotbal.

La acest eveniment au fost prezenți și reprezentanții Universității Craiova, prin Dragoș Bon, Mădălin Ciucă și Robert Săceanu, ca și reprezentanți ai clubului, dar și reprezentanții suporterilor Peluzei Sud. Aceștia din urmă au depus o coroană cu însemnele Fotbal Club Universitatea Craiova și care a fost așezată de către organizatorii acestei ceremonii în fruntea cortegiului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din păcate, cu ocazia acestei ceremonii a ieșit la iveală, din nou, prostia și ipocrizia unora, care invidioși de faptul că organizatorii au așezat coroana suporterilor Universității Craiova Peluza Sud în prim-planul cortegiului funerar, au cerut organizatorilor (se pare că acest lucru l-ar fi făcut chiar Geolgău) să schimbe respectiva coroană.

De îndată o persoană din rândul organizatorilor i-a solicitat părerea lui Gică Popescu cu privire la solicitarea celor de la CSU, însă Baciu a răspuns tranșant: Lăsaţi-o acolo pe cea cu leul, deoarece tata cu ei ținea și eu oricum tot la echipa aia am jucat”.

Cuvintele Baciului au creat rumoare și cei prezenți în apropiere au aprobat tăcit gestul.

 

Dumnezeu să-l odihnească pe nea’ Costică Popescu.

Politica