vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Marian Irinei: Bistreţul a fost, este şi va rămâne tărâm galben!

Secretarul general al PNL Dolj, Marian Irinei, atrage atenţia asupra metodelor “securisto-comuniste” adoptate de adversarii politici care rup afişele şi bannerele de campanie ale Partidului Naţional Liberal.

După cum probabil aţi aflat, în ultimele trei zile, adversarii noştri politici au ales metode securisto-comuniste, mergând pe varianta ruperii afişelor PNL şi a bannerelor de campanie în localităţi din judeţul Dolj, precum: Braloştiţa, Scaeşti, Argetoaia, Cernăteşti, Cârna, Urzicuţa, Filiaşi. Este limpede că am ajuns să fim suficient de mulţi şi de puternici pentru a le tremura picioarele şi au recurs la gesturi pe care, cândva, le faceau doar securiştii. Un caz aparte îl avem în comuna Bistreţ, reprezentată fiind de către doamna Antonie Cristiana, primar care a candidat şi a fost aleasă sub sigla Partidului Naţional Liberal. Pentru alegerile Europarlamentare  din acest an, doamna primar a ales să susţină o altă formaţiune politică faţă de cea care a susţinut-o să devină primar, ori nemaisuportând culoarea galbenă, în comuna Bistreţ, orice banner sau afiş electoral cu însemne PNL pus în timpul zilei, dispare peste noapte fără urmă. Probabil că doamna primar ştie că va pierde alegerile la Bistreţ în favoarea Partidului Naţional Liberal, neputând să-i manipuleze pe oameni  aşa cum şi-ar dori, de aceea elimină orice însemn cu PNL în speranţa că-i va putea păcăli pe oameni. Îi recunosc meritele şi realizările din  ultimii ani, însă îi amintesc faptul că tot ceea ce a făcut în comuna Bistreţ s-a realizat DOAR cu sprijinul conducerii PNL Dolj. Bistreţul a fost, este şi va rămâne tărâm galben!
Marian Irinei, Secretar general PNL Dolj

Politica