vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenia sub ape

Ieri, la prânz, potrivit vicepremierului Gabriel Oprea, erau 4 judeţe afectate de precipitaţiile abundente — Mehedinţi şi Gorj sub Cod portocaliu, Dolj şi Dâmboviţa sub Cod Galben, în 5 localităţi din aceste judeţe înregistrându-se probleme din cauza apelor — Motru (în jud. GORJ), Podul Grosului, Prunişor, şi Bălăciţa — toate în Mehedinţi şi Carpen în judeţul Dolj.
Precipitaţiile abundente care au căzut în ultimele 10 ore în judeţul Mehedinţi au afectat peste 70 de gospodării şi un drum judeţean. În satul Gvardeniţa, pârâul Desnăţui a ieşit din matcă şi a inundat aproximativ 50 de gospodării.

Apele   au afectat la Mehedinţi  şi magistrala de cale ferată CFR 1 Bucureşti-Timişoara. Călătorii au fost transbordaţi cu ajutorul unor autocare pe calea rutieră. Apele au măturat calea ferată afectând sectorul feroviar Gârniţa-Prunişor-Igiroasa, circulaţia feroviară pe acest sector de cale ferată era ieri întreruptă. Traficul de călători se făcea prin transbordarea pe calea rutieră cu ajutorul a două autocare în staţiile CFR Gârniţa şi Igiroasa. Potrivit Grupei Operative constituite la nivelul judeţului Mehedinţi, 9 localităţi din judeţul Mehedinţi cu 4350 de abonaţi se aflau ieri fără energie electrică. Este vorba de localităţile Podeni, Malarişca, Gornova, Bala, Şovarna, Popeşti, Runcu, Vladimireşti şi Rudina.

Un stâlp de medie tensiune din apropierea pârâului Iupca, din cauza eroziunii apei, a căzut, în apropierea localităţii Bala, astfel că cel mai probabil remedierea lucrărilor va necesita un timp mai îndelungat. În zonă acţionează patru echipe. Şi la Tâmna, mai multe gospodării sunt afectate, apa intrând în casele oamenilor. „De la primărie nu a venit absolut nimeni să vadă, s-a infiltrat apa şi în fântâni , mai avem doar un vecin de la care putem lua apă”, ne-a spus un localnic din Tâmna. La nefericitul eveniment, 66 de pompieri de la ISU „Drobeta” au acţionat pentru ajutorarea persoanelor afectate şi scoaterea apei din fântâni cu 8 autospeciale, 3 motopompe şi 2 bărci cu motor.
Având în vedere că se menţine Codul Portocaliu de inundaţii în Mehedinţi se monitorizează în continuare debitele râurilor Motru, Coşuştea, Brebina, Huşniţa, Bulba, Drincea, Blahniţa, Topolniţa.  Pe râul Motru s-a depăşit cota de inundaţie cu 22 de centimetri în dreptul localităţii Broşteni şi cu 40 de centimetri în dreptul localităţii Târnigani, dar nu sunt afectate gospodării sau terenuri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Alte zone, alte probleme

Potrivit ISU „Drobeta”, în judeţul Mehedinţi au fost afectate gospodării, curţi şi beciuri în localităţile Bâcleş, Petrea, Podul Gros, Severineşti, Prunişor şi Piatra Albă.În comuna Bălăciţa, satul Gvardeniţa, pârâul Deznăţui a ieşit din matcă şi a inundat aproximativ 50 de gospodării.
Pentru evacuarea persoanelor afectate şi scoaterea apei din gospodării au acţionat 30 de pompieri cu 8 autospeciale, 2 bărci şi 3 motopompe. Peste 20 de persoane, printre care şi copii au  fost evacuaţi.  Primăria din localitate a amenajat o cameră în incinta instituţiei pentru localnicii afectaţi.

O parte din ei au fost găzduiţi de localnicii ale căror case nu au fost afectate de ape. În zonă au ajuns şi prefectul de Mehedinţi şi şeful ISU „Drobeta. De asemenea, drumul judeţean  606B Poroina Mare – Stigniţa este inundat pe o lungime de aproximativ 50 de metri. Circulaţia este restrictionaţă pe drumul naţional 67, între Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu, după ce pasajul de la Halânga s-a inundat. Potrivit Grupei Operaţionale întrunită duminică dimineaţa la sediul Inspectroatului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, în localitatea mehedinţeană Malovăţ, traficul rutier pe DN67 se desfăşoară cu restricţii între Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu.
Astfel după ce un pasaj peste calea ferată din localitatea Halânga a fost inundat din cauza canalizării care nu a făcut faţă precipitaţiilor căzute, două benzi ale sensului de mers Drobeta Turnu Severin – Motru au fost inundate.

35 de locuinţe evacuate în Dolj

Ieri dimineaţă, 35 de locuinţe şi gospodării au fost cuprinse de apă în localitatea doljeană Cleanov. Desnăţuiului a venit umflat din Mehedinţi, inundând localitatea doljeană. Oamenii din zonă au fost evacuaţi. Spre prânz apele începuseră să se retragă, iar Prefectul de Dolj estima că spre seară locuitorii se vor putea întoarce la casele lor.
Hidrologii au prelungit până luni, la ora 18.00, avertizarea cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Hunedoara, Olt, Argeş şi Prahova, iar râuri din 14 judeţe vor fi sub cod galben.

Politica