joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

MATERIAL PUBLICITAR / Europarlamentarul anului 2014: Marian Jean Marinescu

Marian Jean Marinescu este din 2007 deputat european de centru dreapta, vicepreşedinte al puternicului grup PPE. În aceşti ani, el s-a remarcat prin participarea la multe din acţiunile importante ale Parlamentului European, printre care misiunile de monitorizare ale alegerilor de la Chişinău, în 2009. El este unul dintre puţinii deputaţi europeni care fac în acelaşi timp oficiu de reprezentare a instituţiei, întrucât este adesea prezent în mass-media, dar este şi un bun tehnician.
Marinescu este inginer de avioane , absolvent al Facultăţii de Aeronave a Universităţii Politehnice din Bucureşti. Tehnocrat, dar şi politician implicat în toate dosarele sensibile legate de România, iată portretul unui influent deputat european.
Cariera lui Marian Jean Marinescu la Bruxelles şi Strasbourg a început în septembrie 2005, când se alătura echipei de observatori români pe lângă Parlamentul European, înainte de a fi ales în 2007 membru cu drepturi depline pe listele PD-L.

Dar amintirile sale legate de această instituţie datează chiar dinaintea acestei perioade, şi anume din aprilie 2005:
«Când s-a votat avizul pentru intrarea noastră în UE, am fost cu o delegaţie a Camerei Deputaţilor, eram deputat atunci, la Strasbourg, şi ne-am dus pe la diverse grupuri politice ca să vedem care este atmosfera: votează sau nu votează?
Şi bineînţeles că grupul în care se duceau discuţiile cele mai aprinse era grupul PPE. Şi ne-am infiltrat, am intrat în sala de grup care este S14, unde apoi când am devenit observator am stat, acum stau la prezidiu… Şi ne-am dus undeva în spate şi-a venit uşierul şi ne-a dat afară…»

Acest inginer de avioane pasionat de meseria sa recunoaşte că a intrat în politica la începutul anilor ‘90 din întâmplare, după ce refuzase mai multe oferte interesante: «M-a prins aşa o chestie în iarna lui ’91, în perioada de Crăciun sau de Anul Nou, poate eram şi mai relaxat… şi-am intrat Consilier în Consiliul Municipal. Şi recunosc că nici nu ştiam bine ce şi cum. Singura întrebare pe care am pus-o a fost dacă trebuie să plec de la mine, de la avioane? După aceea, am citit legea, bineînţeles, dar atunci când am primit oferta am întrebat. Şi aşa am intrat în consiliul municipal, consilier.»

Policlinica Buna Vestire Craiova

Marian Jean Marinescu este numit apoi Prefect de Dolj şi, din 2004 până în 2007, a fost deputat în Parlamentul României. Azi este deputat european şi vicepreşedintele celui mai important grup politic european, PPE.
Membru al Comisiei Transport şi Turism şi al Delegaţiei parlamentare pentru Balcanii de Vest, Marinescu este însă prezent adesea în multe alte dosare de actualitate. Majoritatea privesc România sau interesele României.
În 2009, el se implica în protecţia românilor din Italia şi era primit şi de Papa Benedict al XVI-lea la Vatican. Tot în 2009, a făcut parte din delegaţia Parlamentului European de observare a desfăşurării alegerilor de la Chişinău. Aceste alegeri, câştigate la început tot de comunişti şi contestate de populaţie, au dus în cele din urmă la revolta populară şi la schimbarea regimului cu unul proeuropean. În 7 mai 2009, Marinescu redactează rezoluţia votată de Parlamentul European care condamnă «acţiunile antidemocratice şi antieuropene ale regimului de la Chişinău».

Marian Jean Marinescu este prezent şi în dosarul aderării României la Spaţiul Schengen, aderare blocată mai departe de Olanda şi Finlanda. El a redactat în acest sens o rezoluţie prin care cerea o rezolvare favorabilă şi fără întârziere a problemei. Aceasta a fost votată de Parlamentul European cu o majoritate cvasi-absolută: «S-a întâmplat să fie o sesiune a Parlamentului European exact înainte de Consiliul European din 23 octombrie. Rezoluţia era un semnal politic de la Parlament că susţine şi că cere Consiliului să ia o poziţie. De fapt, toată rezoluţia era făcută pentru o singura propoziţie în care era scris: cerem Consiliului să ia o poziţie şi să facă ceva. Restul erau adăugiri, eu doar aceasta am vrut sa subliniez. De fapt, la negocierile cu celelalte grupuri, îmi tot spuneau asistentele ce se mai cerea. Le-am spus: doar de propoziţia aceea să nu se atingă, în rest pot să se atingă de orice, nu mă interesează nimic.»

După aderarea sa la UE, în România se observă o schimbare, fie ea şi timidă, crede Marinescu: «Este o schimbare, dar putea să fie şi mai vizibilă. Am început să simţim că suntem în UE, începem să ne dăm seama că trebuie să respectăm anumite lucruri, ne dăm seama că nu suntem singuri şi că trebuie să luăm în seamă toate părerile. Asta din punct de vedere politic.»

După opt ani de muncă şi realizări în Parlamentul European, Marian-Jean Marinescu a fost desemnat europarlamentarul anului la categoria “Cercetare şi inovare”, în cadrul galei anuale a “MEP Awards”, organizată de revista The Parliament, pentru meritele raportului său privind sistemele de navigaţie prin satelit Galileo şi EGNOS.
 Marian-Jean Marinescu a fost răsplătit cu această distincţie după ce a primit cele mai multe voturi de la eurodeputaţii europeni într-o categorie la care au mai fost nominalizaţi eurodeputatul german Christian Ehler, din grupul PPE, şi parlamentarul european britanic Vicky Ford, din grupul ECR.

”Mulţumesc celor care m-au nominalizat şi colegilor eurodeputaţi pentru votul lor de încredere. Având în vedere profesia mea de bază şi munca ultimilor opt ani în Parlamentul European, consider cercetarea şi inovarea ca fiind extrem de importante pentru viitorul nostru. Dedic acest premiu echipei mele şi tuturor colaboratorilor pe acest raport.
A spus Marian-Jean Marinescu

Marian-Jean Marinescu, care este şi vicepreşedinte al grupului PPE, este singurul europarlamentar român nominalizat la premiile de anul acesta ale The Parliament.
Premiile “MEP Awards” sunt acordate anual membrilor Parlamentului European care s-au remarcat prin activitatea lor. Practic, Marian Jean Marinescu a stabilit cadrul legislativ pentru dezvoltarea sistemului “Galileo”, primul GPS European, ale cărui aplica?ii vor crea sute de mii de noi locuri de muncă.

Dar Marian Jean Marinescu, în ciuda succesului său în cariera politică europeană rămâne un nostalgic al anilor în care era inginer de avioane la Institutul de Aviaţie din Craiova: «Am avut norocul să prind o perioadă foarte bună, am lucrat la un proiect de la început până la sfârşit, adică de la primele linii pe planşetă până la prototip, ceea ce este un avantaj foarte mare. Am lucrat şi în uzină, dar am lucrat şi în proiectare foarte, foarte mult. Dar pe lângă uzină direct. Eram la Institutul de Aviaţie Bucureşti, filiala Craiova. Iar după 1990 am şi ieşit cu avionul foarte mult afară.»

Ce îi lipseşte cel mai mult din perioada aceea?
«Se zice că cine simte mirosul de gaz ars pe pistă, se va întoarce întotdeauna la aviaţie şi nu va uita niciodată. Când ieşeam la pistă şi făceam încercări şi stăteam ore întregi cu avionul nu era uşor. Nu era relaxant pentru că erau probleme; se ducea avionul, venea înapoi cu o problemă, deci era o muncă destul de stresantă. Dar asta nu se uită ?i aş face-o oricând, cu cea mai mare placere! Oricând!»

Politica