joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenii au făcut spectacol la All-Star Game

România baschetbalistică a fost împărţită marţi seara în două emisfere, una formată din jucători de la echipele „nordice” şi una din cei de la echipele „sudice”.
Ca în fiecare an, de când se organizează acest all-star game, partida a făcut deliciul publicului, jucătorii având o prestaţie dezinvoltă şi plină de spectacol. Pe parchetul Sălii Sportului „Horia Demian” din Cluj-Napoca şi-au făcut simţită prezenţa şi patru „olteni”: trei din Craiova şi unul de la Rovinari, toţi aflându-se în echipa Sudului, cea care a ieşit învingătoare.

Elevii lui Ţenter, Travis Bureau(27p), Levar Seals(16 p) şi Căpuşan(10p) au contribuit cu un număr important de puncte la victoria cu 135 la 124 (37-32, 33-30, 35-33, 30-29) a selecţionatei Sudului, în timp ce jucătorul Energiei Rovinari a fost desemnat MVP-ul partidei, cu 28 de puncte şi nouă pase decisive.
Meciul a fost precedat de un bal de caritate, la care au participat fostele glorii ale baschetului românesc. În final, s-au strâns 91.000 de lei care vor fi distribuiţi către Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, Centrul de Recuperare – Asociaţia Autism Transilvania şi către Alexandru, fiul fostului mare baschetbalist Karoly Takacs, care e grav bolnav.    

Politica