vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Debut cu dreptul pentru localnici

Cei doar 500 de spectatori prezenţi sâmbătă seară în Sala Polivalentă, pentru a asista la prima gală de MMA organizată în Drobeta – Turnu Severin, nu au avut ce regreta. Majoritatea partidelor s-au încheiat prin KO, două dintre ele fiind izbutite chiar de localnicii Virgil Munteanu şi Diana Belbiţă. Primul a intrat în cuşcă sportivul antrenat de Oliver Vlad, la CS Yariko Dojo Severin, iar Munteanu nu i-a dat nicio şansă adversarului Andrei Beldean, pe care l-a învins în mai puţin de un minut.

Sincer, mă aşteptam să câştig încă din prima repriză, fiindcă adversarul din Deva  nu era aşa bine pregătit. Eu am medalii la Europenele şi Mondialele de juniori la lupte greco-romane, am fost şi la Jocurile Olimpice din 2012, dar sper să fac o carieră şi la MMA, care e un sport de bărbaţi adevăraţi. Obiectivul principal rămâne însă calificarea la Olimpiada din 2016, de la Rio de Janeiro, la lupte greco-romane.
A spus severineanul Munteanu

Acesta a început sportul de performanţă  la CSS Drobeta, iar la seniori a fost legitimat la Alro Slatina şi CS Dinamo Bucureşti, dar în ultima perioadă a concurat pentru un club din Germania.
Fostă campioană naţională de judo la copii şi actualmente campioană europeană de K1, Muay-Thai şi Kick Boxing, Diana Belbiţă a învins-o pe arădeanca Roxana Crişan încă din prima repriză. Originară din Strehaia şi elevă în clasa a XII-a la Liceul „Gheorghe Ţiţeica” din Drobeta Turnu Severin, eleva antrenată de sensei Costel Mitroi a concurat pentru Flacăra Moreni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am avut lângă mine fetele de la cămin şi familia, care a venit din Strehaia ca să mă vadă. Ştiam că voi câştiga. O mai învinsesem pe Roxana de două ori la kick-boxing, dar acum era pentru prima dată când ne întâlneam în MMA. Ea mai luptase în cuşcă, pentru mine a fost primul meci. Am începutul cu dreptul şi nu vreau să mă opresc aici.
A precizat Belbiţă

Pentru Diana, va urma o gală în RFX, probabil luna viitoare la Craiova, iar apoi cred că vom merge să luptăm la Nurenberg, în Germania.
A precizat antrenorul Mitroi

Main-eventul serii s-a încheiat rapid

Cea mai echilibrată luptă a fost cea între piteşteanul Bogdan Barbu şi arădeanul Rayko Levitchi, câştigat de primul, la puncte. Disputată a fost şi confruntarea dintre Ioan Vrânceanu şi Florin Gârdan, ultimul, pregătit de Sandu Lungu, învingând pe final, prin KO, după o serie de lovituri care au umplut podeaua de sânge.
Mult mai puţin a durat meciul din main-eventul serii. După doar câteva secunde,
Ioan Pascu „Bombardierul” l-a prins pe Izidor Bunea „Spartanul”, l-a pus la podea, unde l-a ţinut aproape 2 minute, şi l-a învins printr-un procedeu intitulat „Armber”, prin care aproape că i-a rupt braţul adversarului.
La malul Dunării a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Internaţionale  de Mixed Marţial Arts, Bertrand Amoussou.

MMA-ul e la început în România, dar am văzut câteva lupte interesante. Mi-a plăcut şi evoluţia  localnicei. Sunt câţiva sportivi care pot lupta pe plan internaţional, dar mai au nevoie de ceva pregătire. Publicul a părut că ştie regulile şi s-a comportat bine.
A spus senegalezul Amoussou

Politica