vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Concurs Elena Farago-prietena copiilor

În cinstea Elenei Farago se desfăşoară între 26 martie şi 28 martie Zilele Elena Farago. Biblioteca Judeţeană Aman ţine cont şi nu uită să o aducă în memoria tuturor pe marea poetă Elena Farago. Manisfestarea este dedicată implinirii a 136 ani de la naşterea poetei Elena Farago şi are loc la Ludotecă.
Astfel, au organizat un concurs prin care cei mici recită poezii de Elena Farago.Ieri a avut loc prima etapă a concursului, realizat în colaborare cu Şcoala Gimnazială Mircea Eliade, coordonator prof. Elena Gavrilă. Concursul e pregătit din timp pe baza unei bibliografii recomandate copiilor.

A fost iniţiat de 12 ani, dar doi ani nu ne-am prezentat, deci suntem la a zecea ediţie şi din dragul de a coopera şi a aduce copii la bibliotecă. Concursul are şase probe, prima constă în completarea unui text lacunar despre viaţa şi activitatea poetei, a doua este de educaţie plastică prin care copii vor ilustra conţinutul unei poezii printr-un desen, a treia recunoaşterea portretului poetei, a patra reconstituirea unei strofe, a cincea probă constă în recitarea unei strofe dintr-o poezie recomandată, iar a şasea probă, pentru a-i incita pe copii să citească mai mult din creaţia poetei constă în recitarea unei poezii la alegere, în afara celor recomandate.
A declarat coordonator prof.Elena Gavrilă

Au participat elevii de la Şcoala Gimnazială Mircea Eliade şi Colegiul Naţional Carol I, clasa a II-A.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica