miercuri, aprilie 17, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trafic de minore la Vâlcea

Un vâlcean, în vârstă de 37 de ani, este acuzat de trafic de minori. Potrivit poliţiştilor, acesta a racolat patru minore cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, pentru a le obliga să se prostitueze.

La data de 21 martie a.c, poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Vâlcea şi au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de trafic de minori. În fapt, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din Râmnicu Vâlcea, este bănuit că, în perioada 2013 – 2014, ar fi racolat, în vederea exploatării sexuale, patru minore, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani.    În urma percheziţiei bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor. Acesta a fost reţinut, pentru 24 de ore, de procurorii D.I.I.C.O.T., iar, ulterior, instanţa de judecată a dispus faţă de cel în cauză măsura arestării preventive. Suportul de specialitate a fost asigurat de către DIPI şi SRI. De asemenea, la activităţi au participat poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Vâlcea.
IPJ Vâlcea

Surse din rândul anchetatorilor susţin, potrivit adevarul.ro, că fetele locuiau în centre de plasament din Râmnicu Vâlcea şi erau obligate să întreţină raporturi sexuale cu cetăţeni străini. Banii obţinuţi astfel ajungeau la bărbatul arestat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica