sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sisteme şi partide politice de Giovanni Sartori

Ieri, la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman s-a lansat volumul Sisteme şi partide politice de Giovani Sartori.Cartea a fost prezentată de către profesori universitari ai facultăţilor din Oradea şi Cluj Napoca, alături de Sorin Damean, prof.univ.dr. la Universitatea din Craiova. Cartea se adresează în mod special celor ce doresc să studieze sau sunt interesaţi de ştiinţele politice.

Cartea lui Giovani Sartori este a doua traducere în limba română . Autorul este foarte cunoscut în literatura politologică, pentru profesori, studenţi, Sartori este un autor clasic care încheie un ciclu în ceea ce priveşte studiul politicii. Este o carte prin care Sartori pune punct unei problematici extrem de atractive în domeniul ştiinţelor politice, nu putem vorbi despre democraţie, despre sisteme democratice până nu vorbim de sisteme de partide.
A declarat Adrian Ivan, prof. univ.dr. la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca

Iniţial, cartea “Sisteme şi partide politice” a fost publicată în 1976 şi completată ulterior prin studii de caz în 2004. Face parte din bibliografia tutoror programelor de Ştiinţe Politice din marile universităţi. Cartea detaliază modul de construire a unor sisteme politice şi a unor partide politice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este o operă de viaţă, dacă veţi citi cartea, veţi afla tot laboratorul în care se construieşte şi se concepe un sistem de partide politice, este o carte conceptuală şi dacă o parcurgi poţi să priveşti altfel viaţa politică dintr-o ţară europeană, fie şi România. Lectura cărţii este una dificilă, dar necesară pentru a înţelege teoria democraţiei.
A declarat Adrian Ivan, prof. univ.dr. la Universitatea Babeş-Bolyai,Cluj Napoca

Această lucrare conţine şi funcţii matematice prin care sunt exemplificate mult mai bine sistemele politice.

Vă recomand să vă uitaţi la pagina 363, este o schemă care arată cum trebuie să citim ecuaţia sistemelor de partide actuale pentru că suntem încă robii acestei dihotomii stânga-dreapta, această dihotomie este foarte dinamică, sunt aduse şi alte perspective de a vedea sistemele de partide, în acel desen cu săgeţi. Sistemul de partide actual este într-o continuă dinamică, competiţie pentru că potrivit celor două mari capitole ale cărţii lui Sartori, există sisteme de partide în competiţie; cele democratice, cu care ne place să ne indentificăm şi sistemul necompetitiv, pe care nu ni-l mai dorim, unul dictatorial.
A relatat Ioan Horga, prof.univ. dr. specialist în domeniul Relaţiilor Internaţionale la Universitatea din Oradea

«O carte nelipsită de pe masa politicianului»

 „Trebuie să fie o carte nelipsită de pe masa politologului, al politicianului, analistului politic, jurnalistului”,  a mai adăugat Ioan Horga, prof.univ. dr. specialist în domeniul Relaţiilor Internaţionale la Universitatea din Oradea.

Politica