vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gheorghe Bică: «UNPR e la guvernare de când s-a înfiinţat şi vă asigur că va fi şi în următorii 10 ani»

Aleşii locali ai UNPR Dolj s-au întrunit, vineri, la Filarmonia Oltenia-Opera Română Craiova. Preşedintele filialei doljene a partidului, Gheorghe Bică, a anunţat că o astfel de întâlnire va avea loc anual. La reuniunea anuală a aleşilor locali-UNPR Dolj, au luat parte şi colegii din alianţa electorală PSD-UNPR-PC.

Preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, a fost primul invitat să ia cuvântul. Manda le-a transmis UNPR-iştilor:
Mă onorează să fiu astăzi alături de dumneavoastră. Vă urez mult succes în ceea ce întreprindeţi. Vă transmit în numele organizaţiei judeţene deschiderea pe care o avem şi prietenia pe care o avem. Avem o relaţie foarte bună şi colaborăm foarte bine la nivelul instituţiilor, PSD cu UNPR şi cu PC. Vă transmit şi eu angajamentul pe care ni l-am făcut unul altuia şi eu şi domnul Bucur şi domnul doctor, domnul profesor (n.r Gheorghe Bică), că ne vom bate ca la primele alegeri, cele europarlamentare, această alianţă să se lupte pentru cel mai mare scor pe România. E o ambiţie pe care vrem să o demonstrăm şi eu cred că avem şi foarte multe şanse să reuşim în acest sens. Vă considerăm colegii noştri, prietenii noştri, coechipierii noştri, nu avem motive de a ne teme unii de alţii şi o mână întinsă şi braţele deschise sunt din partea organizaţiei noastre către dumneavoastră.

Gheorghe Bică, preşedintele UNPR Dolj, i-a mulţumit lui Claudiu Manda şi a afirmat:
Vă asigurăm de întreaga noastră loialitate. UNPR este un partid loial care îşi ţine promisiunile şi este foarte strâns unit în jurul partenerilor cu care desfăşoară activităţi politice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

A venit apoi rândul primarului Craiovei, preşedinte al PSD Craiova, Olguţa Vasilescu să le vorbească UNPR-iştilor prezenţi în sală. Şi-a început discursul zâmbind ironic.  

Vă mărturisesc că pentru mine este o zi excepţională. Eu am pornit de la un principiu în politică: să-ţi ţii prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape. Având în vedere că nu am luat niciun vot din această sală, astăzi suntem foarte aproape de dumneavoastră. Dar, vreau să vă spun că în ceea ce priveşte colaborarea cu UNPR, chiar este una de excepţie. Mă felicit că am avut inspiraţia de a-l alege ca şi viceprimar pe domnul Mihai (n.r Mihail) Genoiu, pentru că este într-adevăr o persoană pe care pot să mă bazez şi atunci când plec la Bucureşti, de regulă după bani, de fiecare dată domnia sa rămâne la semnătură în locul meu şi chiar pot să spun că se descurcă extraordinar de bine.
Olguţa Vasilescu

Şi-a exprimat apoi, din nou, nemulţumirea faţă de proprii angajaţi:
Avem în continuare probleme cu aparatul administrativ, care încă nu pricepe că noua administraţie aşteaptă altceva. Sunt oameni care muncesc foarte bine, care sunt în general în funcţii de răspundere, dar şi oameni care încă nu înţeleg că rostul lor acolo, în acele locuri de muncă şi funcţii este să servească cetăţeanul şi să se comporte bine cu acesta.

Sondajele Olguţei: “oamenii sunt mulţumiţi”

A continuat bineînţeles cu o înşiruire a realizărilor,”proiecte şi licitaţii, abia de anul acesta o să înceapă să se vadă toate proiectele”, după cum a declarat edilul. Mai mult, Olguţa Vasilescu spune că sondajele arată că locuitorii urbei sunt mulţumiţi de realizările municipalităţii craiovene.

Ne aşteptăm la un scor foarte bun şi pe municipiul Craiova, asta ne arată şi sondajele de opinie, în cea mai mare parte oamenii sunt mulţumiţi. Aţi văzut într-o campanie electorală în care ne-aţi fost adversari cam care este forţa Partidului Social Democrat, o să vedeţi acum, ca şi parteneri, că forţa noastră este mult mai mare alături de dumneavoastră şi alături de Partidul Conservator.
Olguţa Vasilescu

După ce primarul şi-a încheiat discursul, Gheorghe Bică, i-a replicat cu tact:
Mulţumim doamna Primar, mulţumim că aţi vorbit aşa frumos de noi. Este adevărat, noi suntem corecţi, că marea majoritate nu v-am votat. E o perioadă trecută, dar doamna Primar vă asigurăm tot UNPR-ul vă iubeşte.

La rândul său, preşedintele PC Dolj, Iulian Bucur, le-a transmis UNPR-iştilor:
Este prima bătălie în care intrăm împreună cu colegii de la PSD avem o lungă experienţă, vreau să vă asigur că se lucrează foarte bine cu dânşii, vreau să vă asigur că şi cu noi o să lucraţi foarte bine. Având în vedere că o bună parte dintre dumneavoastră îmi sunteţi cunoscuţi, văd ce calitate umană aveţi şi sunt sigur că vom obţine rezultate foarte bune.

Mihail Genoiu, vicepreşedinte UNPR Dolj, preşedinte al UNPR Craiova şi  viceprimar al Băniei a declarat că, la 4 ani de la înfiinţare, partidul este mai puternic şi apreciat.

Acum patru ani, pe data de 10 martie 2010 împreună cu cel mai bun prieten al meu, am plecat la Bucureşti la o reuniune naţională unde, sincer să fiu, nici eu, nici prietenul meu, nu ştiam foarte bine despre ce este vorba. Surpriza cea mare a fost că la acea reuniune, cei care erau prezenţi şi erau prezenţi din toată ţara, jumătate din ei am constatat că erau prietenii mei, jumătate din ei erau prietenii prietenului meu, domnul preşedinte Gheorghe Bică. Din acea clipă ne-am simţit acolo ca acasă. La câteva luni după aceea, pe data de 1 mai a luat fiinţă partidul UNPR. Aşa s-a creat istoria şi acum suntem la 4 ani. Ne-am înfiinţat ca un partid progresist, ne-am înfiinţat ca un partid care are ca scop principal interesul naţional, ne-am înfiinţat ca un partid de centru-stânga, ne-am păstrat poziţia, ne-am păstrat verticalitatea. N-am dezamăgit niciodată şi am fost alături de Guvern pentru a menţine stabilitatea în ţară de câte ori a fost nevoie. După patru ani de zile suntem mai puternici, mai buni, mai frumoşi, suntem apreciaţi.
Mihail Genoiu

Preşedintele UNPR Dolj, Gheorghe Bică, a prezentat câteva dintre realizările formaţiunii politici. La alegerile locale din 2012, deşi era înfiinţat de numai doi ani, UNPR Dolj a reuşit să obţină 13,20% din numărul total de voturi exprimate. Astfel, are 73 de consilieri locali-7 la Craiova, 4 consilieri judeţeni, 3 primari şi 5 viceprimari.
Gheorghe Bică a mai afirmat că la Dolj UNPR are în total 149 de organizaţii, dintre care 56 numai în Craiova şi un număr total de membri de partid de 16.800 persoane.

La guvernare, de la înfiinţare

Liderul UNPR-iştilor doljeni a declarat că partidul pe care îl reprezintă s-a aflat mereu la guvernare şi va rămâne acolo în continuare.

UNPR este un partid care, în acest moment, se află la guvernare în coaliţia de guvernare PSD-UNPR-PC. Deşi modestia ne-ar determina să fim mai puţin vocali, UNPR e la guvernare de când s-a înfiinţat şi vă asigur că va fi şi în următorii 10 ani.
Gheorghe Bică preşedinte UNPR Dolj

Legat de parteneriatul de colaborare pentru alegerile europarlamentare semnat cu PSD şi PC, Gheorghe Bică, le-a transmis membrilor de partid prezenţi în sală:
Ştim că mai există unele neînţelegeri la nivelul unor consilii locale, cunoaştem ambiţiile şi orgoliile unora. Rugămintea mea este ca noi să fim un partid de oameni foarte calculaţi, un partid de oameni care doreşte o guvernare pentru o Românie stabilă, care doreşte dezvoltarea comunităţilor locale prin prisma acestor raporturi de parteneriat. Treceţi peste toate orgoliile şi cooperaţi în acest parteneriat pentru binele comunităţilor locale.

Damian Drăghici este UNPR-istul care va candida la alegerile europarlamentare pe judeţul Dolj, a mai anunţat Gheorghe Bică.

Este una din cele mai cunoscute personalităţi culturale ale României moderne, este laureatul premiului Grammy în SUA şi cunoscut în toată lumea.
Gheorghe Bică, preşedinte UNPR Dolj

Preşedintele UNPR Dolj, Gheorghe Bică şi-a încheiat discursul, spunându-le celor prezenţi în sală:
Trebuie să reţineţi şi să transmiteţi mesajul că UNPR este un partid în plină ascensiune, că UNPR va deveni un partid puternic şi că UNPR reprezintă în acest moment o alternativă a unei stângi puternice în România. Şi în România ca în marea majoritate a ţărilor dezvoltate în viitorii ani vor exista doi poli politici: un pol de stânga şi un pol de dreapta şi pe lângă ele vor gravita alte mici partide neînsemnate. UNPR va fi permanent un partid puternic şi permanent va urmări ca el să se afle la guvernare şi să-şi realizeze idealurile pe care s-a constituit, respectiv modernizarea şi progresul României.

Politica