marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

«Struţul»: «La europene îmi propun o medalie»

Triplusaltistul legitimat la CSM Craiova, a revenit în ţară după Campionatul Mondial indoor de la Sopot, iar impresiile formate la sfârşitul concursului au fost pozitive, cu o uşoară nuanţă de frământare pentru ratarea la doar trei centimetri a medaliei de bronz. Având drept obiectiv o clasare în primii şase, „Struţul” a realizat ţelul propus pentru acest concurs, dar totuşi vicecampionul olimpic de la Atena şi-ar fi dorit mai mult de la el însuşi.  

Pentru mine este un progres faţă de mondialele de anul trecut, dar nu a fost chiar ce mă aşteptam. Pe moment am fost puţin dezamăgit că am ratat la o distanţă foarte mică prezenţa pe podium, dar acum sunt mulţumit şi de acest loc patru, deşi personal mi-am dorit o medalie. Desfăşurarea concursului a fost foarte frumoasă, a ţinut publicul în priză, mai ales că din ultimele sărituri s-a desemnat ordinea pe podium. După ce cubanezul sărise pentru medalia de bronz, am încercat să fac un ultim efort pentru a-i întrece rezultatul, dar din păcate mi-au lipsit acei trei centimetri care îmi puteau aduce medalia la gât. Per total a fost un concurs reuşit, în care am arătat un progres faţă de anul trecut şi acest lucru mă bucură.
A declarat Marian Oprea

În linie dreaptă cu pregătirea

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru cel poreclit «Struţul» urmează o nouă competiţie de anvergură în vară, respectiv Campionatul European de la Zurich, din august, unde îşi propune de această dată o medalie, un ţel realizabil pentru valorosul atlet român.

Acum voi intra într-o perioadă de pregătire până în luna mai, când va începe sezonul în aer liber. Sper să pot lua parte la toate concursurile de tip Diamond League care au în program proba de triplusalt, în vederea pregătirii Campionatului European din vară. Pentru europenele de la Zurich îmi propun o medalie, dar nu va fi uşor, chiar dacă la mondialele de sală am venit al doilea ca european, au fost mulţi săritori buni care nu au participat la această competiţie, dar este foarte posibil să intre în cursă la campionatul european din vară.
A mai spus Marian Oprea

Politica