vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Claudiu Manda: «Victor Ponta îşi respectă angajamentul»

Programul de guvernare asumat de premierul Victor Ponta nu face altceva decât să ducă la bun sfârşit proiectele promise românilor în campania electorală din toamna anului 2012.

Opinia aparţine deputatului Claudiu Manda, preşedinte al PSD Dolj. Prezent la o emisiune difuzată de un post central de televiziune, Manda a declarat:
Victor Ponta îşi respectă angajamentul şi vine în faţa Parlamentului României cu un program de guvernare care nu schimbă nimic din angajamentele asumate de PSD în cadrul USL la alegerile parlamentare. Menţinem cele 10 puncte stabilite foarte clar. Nu văd ca fiind un lucru rău venirea Guvernului Ponta în noua formulă politică să îşi reafirme angajamentele şi să ne spună ce va face în următorii doi ani şi jumătate.

Liderul social-democrat a răspuns şi la afirmaţia lui Crin Antonescu, care a declarat că programul de guvernare asumat de Guvernul Ponta este „un siropel ieftin şi dulceag” referindu-se la punctele care sunt condiţionate de cadrul fiscal bugetar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Unele dintre prevederile cuprinse în program vizează lărgirea bazei de impozitare, o cotă redusă de TVA la produsele agroalimentare de bază cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar, revenirea la  TVA de 19% şi reducerea CAS cu 5 puncte la angajator în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite. Este normal să faci nişte analize, şi dacă ele îţi arată că situaţia este schimbată în bine poţi lua acele măsuri. Din acest punct de vedere comentariul domnului Crin Antonescu mi se pare „siropel”. Acesta este domnul Antonescu. Şi-a dorit să critice din opoziţie, să candideze din opoziţie, şi asta face. Dar este interesant că domnia sa şi colegii liberali sunt în Parlamentul României pe voturile obţinute de la români într-o rivalitate cu Traian Băsescu pe de o parte, şi pe de altă parte pe nişte proiecte asumate, pe care noi ne dorim să le ducem la bun sfârşit, şi la care ne-am fi aşteptat ca cei de la PNL să fie co-autori şi să le sprijine în Parlament. În ceea ce priveşte punctele asumate în programul de guvernare eu vă pot spune că atunci când Guvernul Ponta şi-a asumat nişte lucruri s-a ţinut de cuvânt. Singura problemă pe care o avem este că momentul în care ele se vor întâmpla este legat de cadrul fiscal bugetar.
Claudiu Manda

Politica