De cele mai multe ori, trec pe lângă noi persoane care au nevoie de ajutor şi nu este vorba de un ajutor material, ci moral. Cele mai neajutorate persoane sunt vârstnicii, pe care îi vezi sleiţi de puteri, trişti, abătuţi, îngânduraţi şi mergând uşor, încercând să traverseze strada sau să urce treptele înalte ale autobuzelor. Am vrut să vedem cum percep tinerii aceste persoane şi dacă sunt dispuşi să le dea o mână de ajutor, atunci când se află în preajma lor.
Da, de fiecare dată când văd un bătrânel care nu poate să meargă, îi ofer braţul meu, uneori chiar mă împrietenesc cu ei, pentru că se apucă să povestească, cum era pe vremea lor.
A spus Ioana, 19 ani
Chiar dacă nu costă nimic să oferi un astfel de sprijin unui om în vârstă sunt tineri care spun că nu au răbdare întotdeauna să meargă pas la pas cu aceştia.
Da, îi mai ajut uneori, dar poate sunt grăbit şi nu am timp să merg aşa uşor ca bătrâneii.
A zis Cornel, 24 ani
Sunt persoane care se gândesc că această perioadă a vieţii îi va cuprinde şi pe ei la un moment dat şi că trebuie să fim oameni, până la urmă.
Da, eu sunt o persoană foarte miloasă şi mi se rupe sufletul când văd că sunt ignoraţi şi sunt luaţi uneori în râs de anumiţi “băieţaşi de cartier”, mă simt şi eu bine, atunci când văd că li se luminează faţa pentru că s-a gândit cineva şi la ei, sunt bucuroasă că fac ceva util.
A zis Irina, 21 ani
Din compasiune şi respect
Când vine vorba de a oferi scaunul în mijlocul de transport în comun, adolescenţii “sar” în sprijinul aproapelui.
Am oferit locul meu în autobuz, pentru că îi văd obosiţi, abătuţi şi consider că acest lucru mai ţine şi de educaţie, am văzut de multe ori tineri care preferă să stea ei jos, decât să facă o faptă bună cedând locul bătrânilor.
A povestit Cristina, 26 ani
Întotdeauna cedez locul când văd bătrâni, persoane ce par a nu se simţi bine sau femei însărcinate. E o chestiune nu neapărat de bun simţ, ci mă gândesc că eu nu am nicio problemă să stau zece minute în picioare, poate chiar îmi face bine că urmează să stau câteva ore bune pe scaun la birou, însă o persoană din categoriile amintite mai sus poate chiar are nevoie sa stea jos.
A zis Diana, 27 ani
Între a merita şi a cere respect
Tinerii intervievaţi spun că sunt şi vârstnici care nu merită să li se ofere nimic, niciun ajutor, deoarece au întâlnit de multe ori şi oameni mai în vârstă decât ei, care nu vorbesc frumos şi le aduc chiar jigniri.
A intrat o doamnă în autobuz, eu vorbeam la telefon şi nu o observasem, a început să îmi zică, că nu mă simt, să mă ridic, să stea jos că ea este bătrână şi bolnavă, m-a făcut nesimţit, că nu am cei şapte ani de acasă, am încercat să îi explic, dar era prea înverşunată asupra mea şi nu mă asculta.
Cristi, 21 ani