Ieri s-au împlinit 37 de ani de la cel mai puternic seism care a zguduit România: cutremurul din 4 martie 1977. Această dată va rămâne una de referinţă în istoria noastră, la fel de importantă ca punct de reper ca şi un război mondial. Seismul a început la orele 21.22 , la aceeaşi oră unda sa propagându-se şi la Craiova. Vladimir Roşulescu scrie pe blogul “Istorie” că în Dolj au fost avariate peste 40.000 de clădiri din fondul vechi de locuinţe, 537 dintre ele prăbuşindu-se.
28 de blocuri de locuinţe, cu peste patru etaje au suferit avarii mari. Au fost înregistraţi 41 de morţi şi 812 răniţi. O parte din aceste victime s-au înregistrat la Fabrica de Confecţii de pe B-dul 1 Mai , clădire modernă cu patru etaje şi hale ample de lucru . Acolo au murit 10 persoane, iar alte 40 au fost rănite din cauza panicii create şi a aglomerării pe scări, unde au cedat balustradele. Clădirea fabricii, în sine, nu a suferit avarii grave.
Scrie Vladimir Roşulescu
Aceeaşi sursă mai spune că în Craiova a fost avariat grav palatul Universităţii, Colegiul Nicolae Bălcescu (Carol I), palatul Palace, Hotel Bucureşti de la intersecţia Str. Unirii cu Str. Grigore Preoteasa (Str. Sf. Dumitru), Muzeul de Artă (Palatul Jean Mihail), Muzeul de Istorie (fosta Şcoală Madona Dudu construită în 1905 dar consolidată între 2008-2009), Biblioteca Judeţeană „Aman”, Liceul „Fraţii Buzeşti”, Facultatea de Mecanică (fostul Liceu Ştefan Velovan), sediul Colegiului de Avocaţi de pe Str. Mihai Vitezul, Tribunalul Judeţean (fosta Casă Glogoveanu), Teatrul de Păpuşi, dar şi alte multe sedii de unităţi de stat cu situate prin clădiri vechi de dinainte de cel de al doilea război mondial. De asemenea, au suferit distrugeri grave şi economic iremediabile aproape toate clădirile de pe Calea Unirii, între Piaţa Prefecturii şi Str. Kogălniceanu, aproape toate clădirile de pe Str. Maxim Gorki (Str. Madona Dudu), o mulţime de clădiri de pe fostele străzi Lipscani, Lahovari, Buzeşti şi, în general majoritatea clădirilor din vechiul centru comercial al oraşului, dar şi dinspre cartierele exterioare.Autorul articolului povesteşte şi cum a simţit cutremurul.
În seara sinistrului mă întorceam de la cinematograf împreună cu Carmen, şi Cosmin, care erau mititei, de numai şapte ani. Tremuratul brutal al terenului şi al casei s-a produs exact în momentul când intram în camera lui mamare pentru a-i da bună seara şi a ne derula impresiile, după un vechi obicei familial. Zguduiturile au fost atât de violente încât deşi nu mai trăisem un astfel eveniment sinistru ne-am dat imediat seama că trăiam un cutremur. Eu, Carmen şi Cosmin ne-am repezit spre ieşirea principală din faţa casei, spre stradă. Casa trosnea din toate încheieturile şi parcă atmosfera era umplută de un urlet surd. Prin casă cădeau diverse obiecte mici de pe rafturi sau de pe mobilă…… Cei tineri am ajuns la baza scărilor de afară în câteva secunde, în schimb biata mamare, la cei 82 de ani a rămas mult în urmă şi, uitată, spre ruşinea mea. La capătul de jos al scării din faţa casei ne găseam la numai 3 metri de poarta gardului de fier, pe care o închisesem cu cheia la reîntoarcerea de la cinema. Cu mişcări disperate am încerct să o deschid repede, dar din nu ştiu ce motiv nu m-a ascultat de la primele încercări de răsucirea cheii. În acele clipe de groază toata lumea gemea împrejurul nostru, iar casa părea că-şi va prăbuşi etajul asupra noastră, cuprinşi între ea şi gard. În disperare de cauză, l-am apucat pe Cosmin, l-am ridicat şi am avut intenţia să-l arunc peste gard dincolo de pericolul prăbişirii faţadei peste noi. În aceeaşi clipă Carmen a reuşit să deschidă poarta şi ne-a eliberat spre stradă.
