vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovencele cadorisite cu bani sau flori

8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, se apropie cu paşi repezi de noi. Cei care trebuie să îşi pună mintea la contribuţie în alegerea unui cadou pentru femeile din viaţa lor sunt bineînţeles, bărbaţii. Craiovenii nu par prea stresaţi că vine această zi şi nu se ostenesc să ofere doamnelor şi domnişoarelor, cadouri. De multe ori, bărbaţii nu cunosc preferinţele doamnelor şi pentru a se eschiva de această “povară”, preferă să le suprindă pe acestea cu bani.

Da, obişnuiesc să mai fac cadouri de 8 martie soţiei mele, dar prefer să îi dau bani să îşi cumpere ce are nevoie.
A spus Gheorghe Zaharescu, 57 ani

Florile-cel mai adecvat cadou pentru femei, în viziunea bărbaţilor

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din gama largă de oferte disponibile în magazine, de la cosmetice, articole vestimentare, cele mai potrivite atenţii pentru a omagia femeia rămân florile.

O să îi dăruiesc un buchet de flori, nu mă gândesc la ceva mai complex, florile mi se par şi ieftine, este un gest frumos, care cred eu, bucură orice femeie.
A spus un domn

Pe de altă parte, doamnele de vârsta a treia nu se mai aşteaptă la cadouri, în schimb domnişoarele ar vrea ca măcar ziua această destinată lor, să fie pusă în valoare.

Sper să primesc ceva din partea prietenului meu, îl las pe el să vină cu ceva inedit, poate să facem o excursie…
A spus Alexandra, 23 ani

Eu sunt bătrână, nu cred că mai primesc ceva, pe mine mă bucură cel mai mult dragostea oferită de copii.
A spus Maria, 60 ani

Şi cum într-o săptămână, atât pe 1 cât şi pe 8 martie, reprezentantele sexului frumos sunt onorate cu mărţişoare în diverse forme, bărbaţii au cam golit bugetul şi de data aceasta, aspiră şi ei la o atenţie din partea femeilor.

Eu am făcut cadou de 1 martie, am luat flori soţiei şi fetelor mele, acum aştept să mă cinstească şi ele pe mine, mai ales că pe 9 martie sunt mucenicii şi se beau cele 44 de pahare.
A spus Constantin Mitroi, 43 ani

Dacă pentru unii bărbaţi, reprezintă o povară această zi, alţii se plâng că nu au cui să dăruiască în ziua de 8 martie, deoarece nu au o prezenţă feminină în viaţa lor.

Nu o să fac cadou de 8 martie, pentru că nu am cui, iubită nu am, mama şi bunica mea nu se află aici în oraş, asta e, poate anul viitor.
A spus Claudiu, 29 ani

Istoria spune că această zi a fost «cerută» chiar de către femei

 În 1908, 15.000 de femei au mărşăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune şi dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declaraţii a Partidului Socialist din America, Ziua Internaţionala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferinţe a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 ţări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceiaşi zi peste tot în lume, data de 8 martie fiind aleasă însă abia în 1913.

În România, Ziua Femeii, 8 martie, este mai mult cunoscută ca Ziua Mamei

Până în anul 2009, România era printre puţinele state ale lumii care, în lipsa unei Zile a Mamei, a marcat doar Ziua Femeii – 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificaţii. Astfel, această sărbătoare a femeilor de pretutindeni a ajuns la noi să aibă neoficial şi statutul de zi a mamei, în lipsa unei sărbători distincte destinate mamei. Pe vremuri, Ziua Mamei, era sărbătorită în şcoli şi grădiniţe de către copiii, prin serbări, aceştia recitau poezii şi făceau felicitări pentru mamele lor. Acum, foarte puţine instituţii de învăţământ din ţară, mai păstrează acest obicei.

Politica