joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un singur punct a rămas în Dolj

Redebut nu foarte convingător al formaţiilor doljene în ultimul eşalon naţional. Într-adevăr adversarii întâlniţi au  reprezentat echipe cu pretenţii la play-off, chiar şi la promovare dacă privim cifrele Juventusului, iar rezultatele au fost într-o oarecare măsură cele aşteptate. Poate la Podari speranţele să fi fost ceva mai mari, CS Tunari fiind un batalion mai subţire în comparaţie cu „titanul” seriei a III-a din ultimul eşalon naţional, Juventus Bucureşti. Poziţia de lider a fost demonstrată de gruparea bucureşteană şi sâmbătă la Işalniţa, când în urma unei strategii de apărare a doljenilor, „juventinii” au prins punctele în plasă la mijlocul reprizei secunde, graţie lui Iosofache(57).

A fost un joc echilibrat, experienţa a făcut diferenţa la acest rezultat. Speram să scot egalul, asta mi-am propus înainte de joc. Ştiam că vom întâlni o echipă solidă, puternică, statistica o confirmă, dar per total jocul echipei noastre a fost bun, însă rezultatul nu a fost cel aşteptat.
A declarat antrenorul Işalniţei Cornel Gavrilă, pentru „Ediţie Specială”

Acelaşi tehnician a aliniat următorul prim 11 în faţa liderilor seriei a III-a: Surdu – Chiriţă, Gheorghiţă, Zgubin, Flori Mihai – Ţucă, Ţenovici, Năstase, Scarlat L. – Tudor, Scarlat C. În a doua parte au mai intrat: Mitroi, Durac, Mirescu şi Popa. În celălalt meci al etapei disputat în judeţul Dolj, CS Podari a scos egalul pe final de joc împotriva formaţiei din Tunari, după ce aceasta în prealabil deschisese scorul în prima repriză prin Ilin(34). Însă „tunarii” şi-au tăiat singuri creaca de sub picioare în a doua parte, Isac(74) înscriind în propria poartă pentru a restabili egalitatea şi respectiv a trimite singurul punct din etapa XVI-a pe teritoriul Doljului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Altfel, Vrăjitoarea a mizat pe următoarea garnitură de bază în meciul cu Tunari: Turieanu – Orban, Ignat, Dreşcă, Ciocioană – Jianu, Murgan – Bălan, Preda, Răduţ – Buciuman. În repriza secundă au intrat: Crângoiu, Mohora, Stăncuţa şi Bălmău. În etapa viitoare, ambele formaţii vor efectua deplasări în capitală, Podariul luptându-se pentru cele trei puncte la Metaloglobus, în timp ce „municipalii” vor da piept cu satelitul „câinilor roşii”.

Politica