vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cultură, sănătate, investiţii

Consilierii judeţeni s-au întrunit, ieri, în şedinţa ordinară pe luna în curs. Ordinea de zi a fost una stufoasă. Între proiectele aprobate s-a aflat şi alocarea sumei de 300.000 lei pentru organizarea celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional “Shakespeare” care va avea loc în perioada 23 aprilie-4 mai la Craiova.

Am fost şi anii trecuţi alături de organizatori, poate nu cu sumele pe care le-ar fi dorit, şi noi ne-am fi dorit o sumă mai mare, dar acestea au fost situaţiile. Însă şi anul acesta susţinem festivalul care a pus Craiova pe harta lumii.
Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj

Directorul Festivalului, Emil Boroghină a apreciat sprijinul primit şi a precizat că până în acest moment, Ministerul Culturii nu a alocat niciun leu pentru organizare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul pe care îl acordaţi şi de această dată pentru organizarea şi desfăşurarea Festivalului Internaţional “Shakespeare”, la Craiova. Am primit de fiecare dată un sprijin eficient, vizibil, din partea dumneavoastră. E drept că înainte grosul venea dinspre Ministerul Culturii, însă vreau să vă informez că până în acest moment Ministerul Culturii nu a alocat celor trei mari manifestări, strategice, culturale ale României-festivalul Shakespeare, Festivalul de Film Transilvania şi cel de la Sibiu-niciun fel de finanţare.
Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional “Shakespeare”

Este de departe cea mai valoroasă manifestare, după părerea noastră, a organizatorilor, faţă de cele din trecut. Vin teatre foarte mari, de pe patru continente. Sunt 26 de teatre. Pentru prima dată încercăm să ducem spectacolele din cadrul festivalului în capitalele de judeţ din Oltenia.
Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional “Shakespeare”

Un brand al Craiovei

Preşedinta Comisiei de Cultură din cadrul CJ Dolj, Daniela Tarniţă, a declarat:
Apreciez eforturile pe care domnul Boroghină le depune sistematic, an de an, pentru organizarea acestui festival care, la momentul de faţă, este un brand al Craiovei şi al României. A fost de fiecare dată bine organizat, totul a fost calitativ din ce în ce mai bun, din ce în ce mai complex. Sunt convinsă că şi de data aceasta eforturile vor fi unele foarte mari şi suntem convinşi că anul acesta festivalul va atinge apogeul de mod de organizare, de calitate.

Sănătatea, pe “ordinea” zilnică

Tot ieri, consilierii judeţeni au aprobat suplimentarea numărului de paturi de la două unităţi medico-sociale din Dolj. Este vorba de Cetate şi Sadova.

Cele două unităţi medico-sociale au făcut eforturi, au găsit posibilitatea de a constitui în plus câte un salon de 5 paturi şi au obţinut aprobarea Ministerului Sănătăţii de a funcţiona şi, în felul acesta, încă zece cetăţeni din judeţul Dolj pot să beneficieze de servicii medico-sociale.
Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj

De asemenea, s-a votat trecerea construcţiei “Punct de operare aeromedicală SMURD-Aeroport Craiova” în administrarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Acest hangar al elicopterului SMURD noi îl dăm acum în folosinţa Spitalului Judeţean pentru că, în conformitate cu o hotărâre de guvern, din acest moment spitalul poate să-i plătească utilităţile. S-a întâmplat un lucru absolut special pentru Craiova şi pentru regiunea Oltenia, din momentul în care acest elicopter SMURD a ajuns la Craiova şi până în acest moment sute de vieţi omeneşti au fost salvate. De aceea ne-am simţit obligaţi ca această bijuterie să nu fie lăsată în aer liber şi să poată să fie adăpostită aşa cum cer şi normele. Aşa că am construit acest pavilion, acest hangar, care în afară de locaţia în care va sta elicopterul, are şi locuinţe pentru medici, asistente, piloţi.
Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj

În plus, având pe ordinea de zi două puncte care vizează proiectul “Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia”, preŞedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, că ISU Dolj va avea o nouă autospecială:
Chiar în cursul zilei de mâine(n.r. astăzi) vom avea o prezentare a unor echipamente care au fost cumpărate în ultimul timp prin acest program care a fost o mană cerească pentru regiunea Oltenia şi unde judeţul Dolj şi Consiliul Judeţean a fost liderul de proiect. Iată că în acest moment o să prezentăm încă 5 autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi descarcerări.

Craiova are High-Tech Industry Park

Aşteptat încă de luna trecută, High-Tech Industry Park Craiova  a luat, ieri, fiinţă. Consilierii judeţeni au aprobat înfiinţarea acestuia şi au decis ca administrator să fie directorul Parcului Industrial, Marin Nicoli.

Ne pregătim de un nou parc industrial. Este unul din proiectele de succes ale Consiliului Judeţean. Este un proiect în care au apărut peste 1.200 de locuri de muncă, au apărut foarte multe firme şi care, în acest moment, cu această mare investiţie a grupului de firme ETI din Turcia, de circa 30 de milioane de euro, ajunge să fie plin, orice firmă care ar mai fi dorit din acest moment să mai vină în acest parc industrial, nu mai putea. Şi atunci a rămas această extindere pe 24 de hectare. Ţin să le mulţumesc foarte mult celor care au lucrat acolo şi în mod special domnului Marin Nicoli care a făcut eforturi deosebite încă din momentul în care s-a înfiinţat acest parc industrial.

La rândul său, Marin Nicoli a declarat:
Nu de multe ori se scrie istorie aici pentru generaţiile care vor veni. Am spus că a fost un succes şi că dumneavoastră aţi salvat 50% din acea platformă pentru că noi când am ajuns acolo era oprită viaţa economică şi pentru că dumneavoastră aţi îndrăznit să cereţi Guvernului să doneze judeţului această infrastructură, finanţând această activitate, am reuşit să redăm circuitului vechea platformă. Ba mai mult, cu fonduri de la Uniunea Europeană această platformă a fost înnobilată cu noile reţele de utilităţi care au permis celor de la ETI şi nu numai să vină ispitiţi la noi. Cel mai important este să obţinem acest titlu de parc, municipiul Craiova să voteze facilităţile, pentru că niciun investitor nu aduce bani dacă nu ştie că vine într-un oraş puternic.

Noul parc industrial ar urma să asigure generarea a cel puţin o mie de locuri de muncă noi pentru doljeni. Se aşteaptă ca proiectul să contribuie la reducerea şomajului la nivelul regiunii, la diminuarea fenomenului de migrare a forţei de muncă, dar şi că va duce la dezvoltarea spiritului şi culturii antreprenoriale.

Politica